Tenismanul moldovean Radu Albot a fost învinsă în trei seturi, 6-4, 4-6, 7-6 (7/4), de americanul Maxime Cressy, luni, în primul tur al turneului ATP 250 de la Newport (Statele Unite), dotat cu premii în valoare totală de 661.585 de dolari, potrivit Agerpres.
Albot (34 de ani), numărul 149 mondial, s-a înclinat după 2 ore şi 53 de minute de joc în faţa lui Cressy (locul 180 ATP), campion la Newport în 2022, care îl va înfrunta în optimile de finală pe compatriotul său Alex Michelsen, favoritul nr.3, calificat direct în turul secund.
Tot luni, americanul Reily Opelka, revenit la Newport după o absenţă de doi ani, a dispus cu 6-1, 2-6, 7-6 (7/2) de francezul Constant Lestienne, la capătul unui meci care a durat puţin mai mult de două ore.
Opelka, beneficiarul unui wild card oferit de organizatori, a stat departe de circuit o lungă perioadă, după ce a fost operat la şold şi ulterior la încheietura mâinii. Următorul său adversar va fi francezul Adrian Mannarino, principalul favorit al competiţiei.
Rezultate - turul 1:
Maxime Cressy (SUA) - Radu Albot (Republica Moldova) 6-4, 4-6, 7-6 (7/4)
Aleksandar Kovacevic (SUA) - Harold Mayot (Franţa) 7-6 (7/1), 6-4
Aleksandar Vukic (Australia/N.6) - Coleman Wong (Hong Kong) 6-1, 6-2
Reilly Opelka (SUA) - Constant Lestienne (Franţa) 6-1, 2-6, 7-6 (7/2)































Comentează