Radu Măruță aduce în prim-plan industria de apărare a României în discuțiile purtate cu președinta Parlamentului European

Autor: Alexandra Pricop

Publicat: 04-03-2026 18:26

Article thumbnail

Sursă foto: Facebook

Nevoile României au șanse să devină priorități europene atunci când sunt adresate direct și în fața factorilor de decizie, susține Radu Miruță într-un mesaj postat pe rețelele de socializare. Acesta a discutat astăzi cu Roberta Metsola, președinta Parlamentului European, despre necesitatea unui program SAFE 2, dar și despre integrarea industriilor de apărare naționale în reglementările unui potențial nou program european.

„Statul român are multe fabrici cu tehnologie de ultimă generație, platforme ale vechilor fabrici deja certificate, toate poziționate strategic, cu depozite, buncăre și poligoane care pot contribui la o nouă strategie europeană de extindere a capacităților de producție a armamentului”, a spus Radu Măruță.

El a punctat că aceste resurse ar putea sprijini marile companii de apărare care nu dispun de astfel de facilități.

Un alt subiect important a fost dezinformarea. Radu Măruță a abordat problema propagării informațiilor false pe internet și a cerut măsuri eficiente la nivel european.

„Internetul nu are granițe, iar problema trebuie tratată fără a încălca libertatea de exprimare, dar cu măsuri care să limiteze răspândirea știrilor false. Am depus în urmă cu un an un proiect în Parlamentul României care trebuie îmbunătățit și care trebuie pus pe masă”, a adăugat el.

De asemenea, Radu Măruță i-a mulțumit europarlamentarului Dan Barna pentru eforturile sale continue de a promova interesele României pe agenda Parlamentului European.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri