Radu Mazăre, la ICCJ. Ce spune despre conturile din Panama

Autor: Roxana Popa, Redactor

Publicat: 05-04-2016

Actualizat: 05-04-2016

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Radu Mazăre a ajuns, din nou, în faţa judecătorilor. Fostul primar din Constanţa a venit, marţi, la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru verificarea controlului judiciar în dosarul în care este acuzat de luare de mită.

Fostul primar Radu Mazăre s-a prezentat, marţi, la ICCJ. Întrebat de jurnaliști cum comentează scandalul legat de conturile secrete din Panama ale mai multor români, Mazăre a spus că nu comentează, nemaifiind persoană publică. Mai mult, fostul edil a precizat că nu deține nici un cont în Panama, transmite România Tv.

Radu Mazăre s-a aflat, marți, la Curtea Supremă, în dosarul de corupție în care a fost trimis în judecată alături de fratele său, Alexandru Mazăre, și omul de afaceri Avraham Morgenstern. Marţi a avut loc primul termen al dosarului trimis recent în instanţă de către procurorii DNA. Judecătorul urmează să verifice măsura controlului judiciar, sub care a fost trimis în faţa instanţei fostul edil constanţean.

Este vorba despre cauza in care au fost deferiti justitiei si fratele fostului edil, Radu Mazare, acuzat de DNA de luare de mita si fals in declaratii, senatorul Alexandru Mazare – acesta din urma fiind cercetat pentru complicitate la luare de mita si fals in declaratii, dar si afaceristul Morgenstern, acuzat de dare de mita, toti cei trei intrand in vizorul procurorilor anticorputie in privinta construirii cartierului de locuinte sociale “Henri Coanda”, din Constanta.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri