Radu Miruță anunță punerea în funcțiune a celor 21 de trenuri din Gara Obor: Sigur, am auzit multe scuze

Article thumbnail

Sursă foto: Martin Bertrand / imago stock&people / Profimedia

Ministrul interimar al Transporturilor, Radu Miruță, anunță punerea în funcțiune a celor 21 de trenuri care stau nefolosite în Gara Obor. Fostul șef al Autorității Feroviare Române spune că acestea nu au fost folosite fiindcă nu au fost recepționate. Mai exact, contractul cu firma furnizoare prevedea și alte lucrări, care nu au fost însă executate, așa că recepția trenurilor a fost blocată.

Anunțul lui Radu Miruță

Ministrul interimar al Transporturilor Radu Miruță a anunțat miercuri primele măsuri dispuse după ce a descoperit că 21 de trenuri noi zac nefolosite în Gara Obor.

Ministrul a anunțat, miercuri, într-o postare pe Facebook, primele măsuri luate după ce săptămâna trecută a găsit 21 de trenuri noi, „lăsate să se decoloreze în soare, în gara Obor, în loc să transporte călători în condiții decente”.

„Sigur, am auzit multe scuze - exact din partea celor care au avut libertatea de a gestiona aceste contracte și condiții cum au vrut, înainte de a le semna. Scuzele nu rezolvă blocajele. Dialogul, da”, a scris Radu Miruță pe Facebook.

Miruță a discutat cu producătorul

El adaugă că miercuri a adus la discuții producătorul din Polonia, „căruia Ministerul Transporturilor nu i-a cerut să producă nimic în România”, reprezentanții CFR, ARF și cei care gestionează proiectul.

În urma discuțiilor s-a ajuns la concluzia că, în termen de 7 zile, Ministerul Transporturilor va propune producătorului un act adițional prin care să fie suspendate plățile aferente obligațiilor de mentenanță rămase neîndeplinite, astfel încât să poată fi puse în funcțiune trenurile. Ulterior, în alte 4 zile, compania producătoare va comunica în ce măsură acceptă acest compromis pentru deblocarea situației.

„Trebuie să mișcăm lucrurile, să penalizăm nerespectările de contract, să sancționăm, dar nu să ținem 21 de trenuri noi în soare, în timp ce oamenii circulă în trenuri vechi, ținându-se de nas”, mai spune Miruță.

În urmă cu o săptămână, Radu Miruță anunța „culmea absurdului la CFR: am găsit în curtea Ministerului Transporturilor 21 de trenuri noi-nouțe, moderne, care zac de luni bune spre a fi decolorate de soare. În tot acest timp călătorii îndură, în unele trenuri vechi, banchete rupte, toalete sparte și lipsa aerului condiționat”.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
București
Temperatură17°C
Variabil
România
Vânt1km/h
Citește
mai multe
Articole Similare
Parteneri