DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Radu Oprea: 'Agenda Maritimă Comună pentru Marea Neagră are ca prioritate creşterea economică albastră'

Ștefan Radu Oprea

Adoptarea Agendei Maritime Comune pentru Marea Neagră este un nou pas pentru cooperarea în zona Mării Negre şi care are ca prioritate creşterea economică "albastră", a declarat, marţi, ministrul pentru Mediul de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat, Ştefan-Radu Oprea, potrivit agerpres.ro.

"Facem astăzi un nou pas în ceea ce priveşte avansarea cadrului pentru cooperarea în zona Mării Negre, cu o prioritate: creşterea economică 'albastră'. Agenda noastră comună ia în considerare afacerile maritime, pescuitul, acvacultura, comerţul 'albastru', competenţe 'albastre', cercetare şi inovare, conectivitate, protecţia mediului, turismul", a afirmat Oprea, la finalul conferinţei ministeriale privind adoptarea Agendei Maritime Comune pentru Marea Neagră, eveniment organizat în cadrul deţinerii de către România a Preşedinţiei Consiliului UE.

Citește și: Liviu Dragnea: Trebuie eliminată pensia specială pentru parlamentari

Conferinţa a fost organizată în comun de România şi de Comisia Europeană şi a reunit reprezentanţii statelor litorale (Bulgaria, Georgia, România, Federaţia Rusă, Turcia, Ucraina) şi ai Republicii Moldova, în vederea adoptării unei Agende maritime comune pentru Marea Neagră, care să se concentreze pe sectoare de activitate ale "economiei albastre' şi să dezvolte economia regiunii.

În opinia ministrului român, această iniţiativă va aduce beneficii concrete comunităţilor de coastă de la Marea Neagră.

"Ca ministru al Comerţului, doresc să subliniez valoarea adăugată a acestei agende pentru conectivitate, digitalizare, comerţ maritim sustenabil şi inovativ. Această Agendă nu este doar un document. Este un instrument practic pentru participanţi, pentru cei din sectorul public şi din sectorul privat, pentru institute de cercetare, pentru cei din domeniul academic, pentru a putea implementa proiecte. Această Agendă Maritimă poate cu siguranţă aduce beneficii concrete pentru comunităţile de coastă de la Marea Neagră, chestiune care este în interesul direct al participanţilor naţionali. Comisia Europeană şi-a transmis deschis sprijinul pentru această agendă. De asemenea, Agenda Maritimă Comună asigură aderarea Mării Negre la Uniunea Europeană", a spus Ştefan-Radu Oprea.

Comisia Europeană a fost reprezentată la eveniment de comisarul pentru Mediu, Afaceri Maritime şi Pescuit, Karmenu Vella, care a avertizat că zona Mării Negre se află la o răscruce.

Citește și: Adevărul a ieșit la iveală! Cine sunt cei care primesc cele mai mari pensii

"Astăzi este o zi importantă şi istorică pentru Marea Neagră: şapte ţări riverane Mării Negre s-au pus de acord asupra unui program maritim comun. Prin acest acord, participanţii s-au pus de acord asupra priorităţilor unei economii albastre comune. Acesta este un lucru crucial, deoarece acţiunile unei singure ţări afectează toate ţările. Astăzi, fără îndoială, regiunea Mării Negre este la o răscruce în ceea ce priveşte mediul. Schimbările climatice, poluarea, eroziunea, pescuitul nesustenabil, toate acestea pun în pericol ecosistemul Mării Negre. Este timpul pentru o schimbare, iar protejarea ecosistemelor maritime şi de coastă sunt prioritatea noastră numărul unu. Altă prioritate este promovarea inovării în ceea ce priveşte economia albastră, conectivitatea, competenţele şi investiţiile, iar alte bazine maritime europene au dovedit că acesta este un model de succes, iar aplicarea acestei strategii a dus la realizarea a mai mult de 1.200 proiecte în decurs de 4 ani. La nivelul Uniunii Europene, avem disponibilă structura şi fondurile de investiţie", a apreciat comisarul european pentru Mediu.

Totodată, Karmenu Vella a declarat că regiunea Mării Negre trebuie să fie cât mai deschisă pentru afaceri.

"De asemenea, vrem să ne asigurăm că această regiune e deschisă pentru afaceri şi am fost bucuros să văd că trei bănci au fost prezente la întâlnirea noastră de azi. Desigur, Comisia Europeană va sprijini în continuare fiecare etapă a procesului şi intenţionăm să continuăm mecanismul de asistenţă, pentru a creşte nivelul de calitate şi numărul aplicaţiilor pentru finanţare europeană în regiunea Mării Negre. Sunt convins că o economie 'albastră' sustenabilă are multe de oferit acestei regiuni, dar cât de departe se poate dezvolta economia 'albastră' va depinde, evident, de dorinţa şi de implicarea ţărilor participante", a încheiat comisarul european pentru Mediu.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.