Radu Tăbăcaru: Dincolo de tratament, medicii se confruntă și cu trăirile pacienților și familiilor

Article thumbnail

Sursă foto: Hora Credit

Dr. Radu Tăbăcaru, şeful secţiei ATI de la Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii M.S.Curie din Capitală, a precizat că, de multe ori, medicii nu au timpul necesar să acopere toate problemele şi trăirile pe care le au pacienţii, părinţii micuţilor internaţi sau familiile acestora, iar prezenţa unui psihoterapeut în spital este benefică.

"Suntem la început de drum cu proiectul «Uşi ATI» şi venim cu optimism. Aşa, e o arie nu foarte bine acoperită de activitatea noastră a medicilor, care uneori nu avem nici pregătirea necesară şi de multe ori nici timpul suficient pentru a acoperi toate problemele şi toate trăirile pe care le au pacienţii, părinţii, familiile, şi care de multe ori se răsfrâng şi asupra noastră", a declarat Radu Tăbăcaru, miercuri seară, la Medika TV.

Acesta a adăugat că personalul se regăseşte uneori în situaţii tensionate: "Da, ne găsim de multe ori în situaţii, să zic aşa, tensionate, nu legat de relaţia noastră cu pacienţii sau cu familiile lor, cu părinţii, ci prin faptul că sunt extrem de neplăcute şi pentru noi şi pentru părinţi. Sunt multe situaţii în care lucrurile nu merg bine, nu merg cum ne-am fi dorit, evoluţiile nu sunt cele mai fericite şi evident că asta dă o naştere la foarte multe asupra noastră".

Întrebat ce înseamnă proiectul "Uşi ATI" pentru el, medicul Radu Tăbăcaru s-a declarat încântat de acesta, potrivit News.ro.

"E o activitate foarte frumoasă, sau pe care noi o percepem foarte frumoasă, şi foarte interesantă, şi foarte... nu găsesc termenul, nu ştiu dacă antrenantă este cel mai fericit termen, dar captivantă. Dar, pe cât de captivantă poate să fie câteodată, pe atât de... consumatoare şi devoratoare este în alte situaţii. Ne împărţim activitatea, viaţa de zi cu zi ne-a învăţat să ne împărţim sarcinile, să ne sprijinim reciproc între noi medicii, medicii cu asistentele, infirmierele, deci la urma urmei, toţi formăm o echipă şi n-avem cum să nu funcţionăm împreună", a mai afirmat Radu Tăbăcaru.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
București
Temperatură26°C
Senin
România
Vânt1km/h
Citește
mai multe
Articole Similare
Parteneri