Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă (DSU), Raed Arafat, afirmă că România a contribuit, cu experienţa sa, la crearea Mecanismului European de Protecţie Civilă, care nu exista atunci când a avut loc catastrofa de la clubul Colectiv.
”Când este un dezastru undeva, ţara respectivă poate să solicite sprijin. Elveţia când a avut această tragedie (incendiul de la clubul din staţiunea Crans-Montana – n.r.), a solicitat sprijinul de la Mecanismul European de Protecţie Civilă, fiind depăşită că număr de locuri pentru arşi, fiind depăşită şi ca posibilităţi de transfer, lucru care noi când am avut Colectiv nu am avut posibilitatea. Acest mecanism s-a creat după Colectiv şi s-au creat inclusiv prin implicarea României şi experienţa României la Colectiv, care a jucat un rol în crearea noilor proceduri la nivelul Mecanismului European de Protecţie Civilă”, a explicat Raed Arafat, miercuri seară, la Medika TV, potrivit news.ro.
România a sprijinit Elveţia cu transferul pe cale aeriană al victimelor de la clubul din Crans-Montana
Şeful DSU a arătat că România a sprijinit Elveţia cu transferul pe cale aeriană al victimelor de la clubul din Crans-Montana, ţara noastră primind, la rândul său, sprijin consistent în al patrulea val al pandemiei de COVID.
”Am pus la dispoziţie avionul încă din prima zi, seara, a ajuns avionul şi a început să lucreze, iar acest mecanism este un mecanism, în final, de solidaritate europeană şi nu numai, ci pot să vă spun că la COVID în valul patru unde am avut o situaţie foarte gravă în România, cu presiune foarte mare asupra sistemului sanitar şi asupra secţiilor de terapie intensivă şi de urgenţă, noi am trimis pacienţi în alte ţări şi am activat mecanismul pentru acordare de sprijin către România. 14 ţări ne-au acordat sprijin atunci. Germania a preluat pacienţi, a trimis un avion militar care a transportat de două ori câte şase pacienţi, după care am trimis noi încă şase pacienţi cu un avion din România”, a explicat Arafat.
El a subliniat că ”România este una dintre ţările care sunt considerate furnizor net de protecţie civilă la nivel european”, fiind unul dintre ei mai activi membri şi datorită atitudinii pe care o au Guvernul, Preşedinţia, Ministerul de Interne, Ministerul Apărării, care oferă sprijin atunci când este nevoie.
Raed Arafat: "Bucureştiul este cu experienţa vastă din punctul de vedere al transferului cu avion şi mai ales al colaborării cu Ministerul Apărării"
Medicul Raed Arafat afirmă că România are specialişti cu înaltă pregătire în transferul pe cale aeriană al pacienţilor în stare critică – pacienţi arşi, bebeluşi cu stare de sănătate precară – el subliniind că modul în care personalul medical din sistemul de urgenţă colaborează cu forţele Ministerului Apărării este unul de excepţie.
”SMURD Bucureşti şi SMURD în general are la nivel naţional medici şi asistenţi care sunt pregătiţi să acorde asistenţa de urgenţă în timpul unor transferuri aviatice, fie pe elicopter, fie pe avion. Bucureştiul este cu experienţa vastă din punct de vedere al transferului cu avion şi mai ales al colaborării cu Ministerul Apărării şi folosirii avioanelor Spartan la nivelul Ministerului Apărării, unde echipele sunt mixte între Ministerul Apărării şi colegii de la SMURD Bucureşti. Echipele sunt formate din colegi, în mod deosebit de la UPU Bucureşti, de la UPU Floreasca, sunt medici care de regulă zboară pe elicopter şi pe avioanele SMURD-ului şi sunt disponibili, cu experienţă foarte mare în acest domeniu. Deci este un lucru extrem de important să fie înţeles că oamenii care pleacă sunt cu experienţă construită pe parcursul anilor şi sunt cu experienţă care nu prea au toţi care lucrează în domeniul medicinii de urgenţă. Nu e suficient să fii medic de urgenţă sau medic undeva într-un serviciu de urgenţă ca să poţi să asiguri şi partea de transfer aerian şi transfer aerian nou-născuţi şi transport specializat pe cazuri critice. Iar colegii care fac acest lucru sunt colegi pregătiţi care lucrează în fiecare zi, fiecare săptămână în acest domeniu”, a afirmat Raed Arafat, miercuri seară, la Medika TV.
Din prima zi a anului specialiştii au venit de acasă pentru a transfera un pacient român cu arsuri la o clinică din străinătate
El a explicat că încă din prima zi a anului specialiştii au venit de acasă pentru a transfera un pacient român cu arsuri la o clinică din străinătate, dar şi pentru a ajuta Elveţia cu transferul pacienţilor arşi în incendiul de la Crans-Montana.
”Au plecat de la Floreasca zece medici şi asistenţi însoţiţi de un ofiţer de legătură de la Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă, iar Ministerul Apărării a avut echipă de piloţi, echipă tehnică şi au avut cu ei din partea serviciului medical al Forţelor Aeriene, au avut cu ei colegi de la Ministerul Apărării care i-au sprijinit pe timpul transportului. (...) Un avion cu 19 persoane, echipaj, de la pilot, la medic, la asistent, la tehnician, la absolut toţi”, a menţionat Arafat.





























Comentează