DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Raed Arafat prevestește carantinarea altor orașe din România: 'Vin perioade grele, cu sărbătorile de iarnă, oamenii vor să se plimbe și să socializeze'

Inquam Photos / Octav Ganea
Raed Arafat

Șeful DSU, Raed Arafat, spune că în perioada următoare cel mai probabil unele orașe sau regiuni vor fi carantinate. El a dat asigurări că nu se pune problema de o carantină la nivel național, ci doar în orașele sau comunele unde numărul cazurilor Covid-19 este foarte mare.

„În ultimele 7 zile în medie vedem că există o scădere. Trebuie să vedem dacă continuă. Când vedem localitățile care au fost carantinate (de exemplu Baia Mare, Gherla, mai sunt în Zalău) observăm că am controlat situația. La Timișoara se vede o scădere după ce au fost carantinate mai multe localități din jur. În mare parte unde a fost carantinate zone incidența cazurilor a scăzut.

Inclusiv OMS vorbește de măsuri locale și zonale, nu la nivel național. Bănuiesc că asta va fi abordarea noastră pe viitor! Vin perioade grele, cu sărbătorile de iarnă, oamenii vor să se plimbe și să socializeze. Depinde de noi dacă vrem să reducem contacul ca să evităm o situație mult mai serioasă. Să nu ajungem să creștem numărul de cazuri după luna ianuarie. Deci rămânem la măsuri locale și zonale!

Pentru sărbători n-am discutat de măsuri suplimentare. Clar că cele actuale vor fi reținute. Noi avem în data de 14 vom prelunngi starea de alertă pentru următoarea lună. Acolo va fi făcută o situație pentru a vedea întreaga situație. Nu există în acest moment intenții de noi restricții. Urmează însă să fie făcute analize pentru a vedea care este comportamentul în întreaga țară.

Dacă vorbim de întâlnire privată, în casa persoanei, nu putem să limităm. Să venim să-i spunem cuiva că în casa lui nu are voie există limitări în acest sens. Sfatul nostru e ferm: în perioada sărbătorilor să nu aducem mulți prieteni sau cunoscuți în casă”, a spus Raed Arafat la Digi24.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.