Rafael Nadal, care s-a retras din competiţie în urmă cu un an, şi-a analizat cariera şi experienţele sale din această perioadă într-un interviu, în care recunoaşte, printre altele, că ceea ce a trăit la Roland Garros a fost ceva unic şi e cea mai importantă realizare pe care a atins-o vreodată, informează EFE, potrivit Agerpres.
"Ceea ce am trăit la Roland Garros este dificil de comparat cu orice alt loc. Această poveste a fost construită din 2005, fără să mă gândesc la viitor, an de an, zi de zi. Pentru mine, este cel mai important record pe care îl am, cel mai special. Multe circumstanţe trebuie să se combine pentru a câştiga din nou 14 titluri la Roland Garros, iar în cazul meu, aşa s-a întâmplat", a declarat Nadal în cadrul programului Universo de pe Movistar.
Nadal a explicat tot ce a făcut pe teren şi care sunt lucrurile care au făcut parte din cariera sa.
"În realitate, nu sunt chiar superstiţios. Contrar a ceea ce ar putea crede oamenii, nu am ritualuri sau rutine. Asta a rămas pe teren. Dar, din păcate, aveam nevoie de aceste lucruri pe teren pentru a-mi menţine nivelul de concentrare. Tenisul te solicită atât de mult încât te consumă; concurezi în fiecare zi gândindu-te că s-ar putea să fii acasă până la căderea nopţii, iar acelea erau rutine care te făceau să te simţi confortabil şi aveam nevoie de ele. Am încercat să le reduc pentru că nu-mi plăcea să mă văd la televizor, dar nu a fost chiar rău pentru mine. Mi-a dat încredere şi capacitatea de a rămâne concentrat asupra a ceea ce făceam. Ştiam ce trebuia să fac în fiecare moment când păşeam pe teren", a spus el.
Nadal are 22 de titluri de Grand Slam
Câştigătorul a 22 de titluri de Mare Şlem recunoaşte că în această perioadă departe de competiţie a dobândit "linişte, în sensul că nu mai simţi aceeaşi responsabilitate ca înainte''.
''La nivel personal, toate acestea te epuizează şi nu mai eşti atât de fericit pe cât ar trebui să fii. Sunt incredibil de norocos. Partea proastă este că o etapă excepţional de frumoasă din viaţa mea s-a încheiat. Ceva ce mă pasiona a dispărut: concurenţa la nivel înalt. Dar acea doză de adrenalină rămâne cu tine pentru totdeauna", a subliniat el.
Referindu-se le retragere, Nadal a spus: "Nu am amintiri neplăcute din acea perioadă. Oamenii spun că ar fi trebuit să renunţ mai devreme, alţii că sfârşitul nu avea sens, dar pentru mine a avut, pentru că trebuie să acţionezi în conformitate cu cine eşti ca persoană. Mi-am epuizat opţiunile până când nu au mai rămas, pentru că îmi plăcea cu adevărat ceea ce făceam. M-am retras pentru că corpul meu nu a mai suportat, dar îmi plăcea ceea ce făceam. Am fost operat şi am vrut să-mi acord puţin timp. Am vrut să concurez, dar nu la nivelul de care aveam nevoie", a spus fostul jucător.






























Comentează