Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Rafila: Finanţarea spitalelor, decontarea medicamentelor compensate şi gratuite şi decontarea programelor de sănătate, inclusiv a celui de oncologie

Medicamente

Ministrul Sănătăţii a comentat, luni, situaţia cu care se confruntă unii dintre pacienţii cu boli cronice, care au dificultăţi în a găsi medicamentele de care au nevoie, el explicând că asigurarea fondurilor pentru programele naţionale ţine de Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, iar Ministerul Sănătăţii s-a implicat pentru suplimentarea fondurilor acestei instituţii, potrivit news.ro.

”Nu cred că este momentul, în această perioadă, să facem PR sau personal branding, discutăm despre responsabilitatea pe care o avem în faţa pacienţilor şi trebuie să găsim soluţii în interesul lor, nu în interesul nimănui altuia”, a afirmat Rafila.

”Trebuie să fie foarte clară o departajare de atribuţii. Finanţarea spitalelor, decontarea medicamentelor compensate şi gratuite şi decontarea programelor de sănătate, inclusiv a celui de oncologie, sunt atributul Casei de Asigurări de Sănătate. Noi, Ministerul Sănătăţii, în urmă cu zece zile am trecut prin Guvern un memorandum care suplimentează fondurile Casei de Asigurări de Sănătate cu 2,5 miliarde de lei, o sumă importantă. Eu nu vreau să intrăm în alte discuţii, fiecare cu bucătăria lui, Casa e cu bucătăria ei, Ministerul e cu bucătăria lui, însă cred că trebuie o foarte mare grijă în ceea ce priveşte alocarea, adică să nu alocăm disproporţionat într-o parte şi să nu ajungă în alta. Sigur, criza economică ne afectează pe toţi, găsim soluţii împreună dacă sunt abordate cu bună credinţă şi nu demagogic. Nu cred că este momentul, în această perioadă, să facem PR sau personal branding, discutăm despre responsabilitatea pe care o avem în faţa pacienţilor şi trebuie să găsim soluţii în interesul lor, nu în interesul nimănui altuia decât în interesul lor”, a declarat, luni seară, la Medika Tv, Alexandru Rafila.
Medicul a afirmat, referindu-se la pacienţii cu afecţiuni cronice, că este ”foarte conştient” de dificultăţile cu care aceştia de confruntă. El a anunţat că există un proiect de ordonanţă care să asigure finanţarea spitalelor până la finalul anului.
”E clar că actualul sistem de decontare a serviciilor la nivelul de acum cinci ani nu cred că mai corespunde realităţii. Soluţia pe care am propus-o noi asigură finanţarea până la sfârşitul anului şi trebuie regândit, de către Casa de Asigurări de Sănătate, împreună cu Institutul de Management al Serviciilor de Sănătate şi cu Ministerul Sănătăţii, aş vrea să lucrăm asumat, împreună, într-o echipă. Chiar dacă orientarea politică a conducerilor celor două instituţii este diferită, pacienţii sunt aceiaşi şi nu putem să facem politică în instituţiile pe care le conducem, noi trebuie să lucrăm în folosul pacienţilor”, a adăugat ministrul.
Beatrice Speteanu, farmacist şi preşedinte al Asociaţiei Farmaciilor Tradiţionale şi a Practicienilor, a declarat pentru News.ro că, în continuare, în farmacii sunt mari probleme legate de decontarea medicamentelor pentru pacienţii cronici. În acest sens facturile la zi încă nu au fost plătite, a spus Beatrice Speteanu. În această perioadă, medicamentele eliberate de farmacii sunt plătite chiar de către acestea. Sunt afectaţi în mod deosebit pacienţii oncologici, dar şi cei care au fibroză pulmonară. Zilele trecute pacienţii nu şi-au primit tratamentul de care au mare nevoie, fiind vorba şi despre copii. Aproape toţi pacienţii din ţară au fost refuzaţi din cauza fondurilor insuficente, a susţinut Beatrice Speteanu.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.