Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a declarat în legătură cu anchetele de la Spitalul Sf. Pantelimon din București, unde doi medici ATI și o asistentă au fost reținuți că atât Corpul de Control al său, cât și Colegiul Medicilor nu au descoperit în inspecțiile făcute ceea ce acuză acum procurorii pentru că “nu au specializare, sunt acolo economiști sau juriști”.
„Ministerul poate verifica proceduri administrative, din punct de vedere al tratamentului nu au specializare, sunt acolo economiști sau juriști, au verificat modul în care organizarea internă a spitalului a respectat procedurile, a verificat situația care a dus la informația că pacienții au putut să fie tratați necorespunzător”, a spus ministrul referitor la propriul Corp de Control, pentru Digi 24.
Rafila, șocat de acuzațiile care li se aduc celor două doctorițe
Rafila a precizat că cei de la Colegiul Medicilor au făcut o parte de investigație profesională, cu medici specializați în ATI, sau departamente apropiate, care au putut să își facă un punct de vedere profesional, au discutat cu cei care lucrează acolo, concluzia fiind că nu a fost o situație care să pună probleme legate de corectitudinea tratamentului.
„Pe de altă parte, imediat cum noi am avut această informație și am luat legătura cu managementul spitalului, am sesizat Parchetul, asta am cerut eu să facă imediat, să se deschidă o anchetă penală care să clarifice”, a adăugat Rafila. „Vedeți că această anchetă penală a durat patru luni”, a explicat ministrul Sănătății.
Rafila s-a declarat „șocat” de faptul că medici sunt acuzați nu de omor din culpă, care poate fi datorat unei erori medicale, de tratament, de decizie medicală sau de administrare, ci de omor cu premeditare.
Comentează