Raheem Sterling, din nou ţinta insultelor rasiste pe reţelele de socializare

Autor: Ioana Necula, Redactor

Publicat: 06-05-2021

Actualizat: 06-05-2021

Article thumbnail

Sursă foto: The Telegraph

Atacantul echipei engleze de fotbal Manchester City, Raheem Sterling, a fost ţinta insultelor rasiste pe Instagram la mai puţin de 48 de ore după încheierea boicotului reţelelor de socializare decretat de ansamblul fotbalului englez în weekend-ul trecut, pentru a protesta împotriva multiplicării acestor atacuri la adresa jucătorilor, informează cotidianul L'Equipe.

Acest nou caz s-a produs marţi, la puţin timp după victoria lui City în faţa lui PSG (2-0), în returul semifinalelor Ligii Campionilor.

Un purtător de cuvânt al Facebook, proprietarul Instagram, a declarat miercuri că societatea a retras comentariul rasist şi a luat măsuri împotriva contului respectiv.

"Insultele rasiste adresate lui Raheem Sterling sunt inacceptabile. Nimic nu poate rezolva această problemă de azi pe mâine, dar noi ne angajăm să facem tot ce putem", se arată într-un comunicat.

Alte insulte rasiste proferate împotriva aceluiaşi jucător au condus în sezonul trecut la interdicţia de a mai intra pe stadioane timp de cinci ani pentru doi suporteri ai lui City, conform Agerpres.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri