Primăria Sectorului 5 a anunțat reluarea lucrărilor de reparații la locuințele afectate din zona Rahova. Începând de astăzi, 10 noiembrie 2025, se montează tâmplărie PVC și geamuri termopan în locuințele din cele patru scări de bloc, lucrările urmând să se desfășoare pe parcursul a două săptămâni, conform calendarului comunicat asociațiilor de proprietari. Primăria oferă suport tehnic și logistic pentru montaj, transport, salubrizare și igienizare.
Tot de astăzi, cursurile la Liceul Dimitrie Bolintineanu au fost reluate în condiții normale, după finalizarea lucrărilor de reparații la cele 12 clase de pe fațada de sud a clădirii. Liceul este racordat la toate utilitățile, iar instalațiile electrice și de gaz au fost verificate și avizate de experți autorizați. Cele 12 săli de clasă de pe fațada de sud rămân închise până la finalizarea lucrărilor de punere în siguranță a blocului afectat de explozie. O parte din curtea liceului a fost împrejmuită pentru a restricționa accesul în zonele aflate încă în reparații.
În paralel, lucrările de verificare și contractare a instalațiilor electrice și de gaze naturale continuă, fiind finalizate în proporție de 80% la unele scări. Poliția Locală Sector 5 asigură monitorizare video 24/24 și pază fizică permanentă, iar societatea de salubrizare sprijină asociațiile pentru igienizarea imobilelor și a zonelor publice.
Administrația Dezvoltare Urbană a suspendat temporar contractele de închiriere pentru locurile de parcare din zona restricționată. Cetățenii relocati beneficiază de prioritate la repartizarea altor locuri de parcare în Sectorul 5 sau, dacă este necesar, în alte sectoare, prin colaborarea cu administrațiile locale respective.
Primarul Sectorului 5, Vlad Popescu Piedone, a reafirmat angajamentul de a sprijini comunitatea afectată și de a asigura revenirea la o viață normală în condiții de siguranță.






























Comentează