DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Raid aerian în Yemen - Cel puțin șase persoane au fost ucise

AFP
Hodeida Yemen

Cel puțin șase persoane au fost ucise și alte câteva zeci au fost rănite joi în capitala Yemenului, Sanaa, în urma unui raid aerian al coaliției conduse de Arabia Saudită și Emiratele Arabe Unite, potrivit Al Jazeera potrivit mediafax.

Printre victime se numără și femei și copii. Raidul aerian a vizat mai multe ținte militare ale rebelilor houthi, dar a lovit și mai multe zone rezidențiale din capitala yemenită.

Postul saudit de televiziune Al Arabiya a anunțat că reprezentanții coaliției au anunțat prin intermediul unui comunicat că au decis să lanseze o operațiune pentru „neutralizarea capacității milițiilor houthi de a lansa agresiuni”.

Potrivit Ministerului Sănătății din Yemen, șase civili, printre care și patru copii, au fost uciși. De asemenea, 52 de persoane au fost rănite, printre care și două femei din Rusia care lucrează în domeniul sănătății.

Raidul aerian vine la două zile după ce rebelii houthi, susținuți de Iran, au revendicat mai multe atacuri cu drone în urma cărora o importantă conductă de petrol a fost închisă temporar în Arabia Saudită.

Surse medicale susțin că bilanțul victimelor ar putea să crească.

 

 

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.