Raiffeisen Bank România a consemnat un profit net de 1,26 miliarde lei în primele nouă luni din acest an, când a raportat cu 35% mai mulţi clienţi noi, faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, a anunţat banca, printr-un comunicat.
Activele totale au ajuns la 98,6 miliarde lei la finalul lunii septembrie 2026, în creştere cu 21% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut şi cu 11% comparativ cu finalul anului 2025. Evoluţia a fost determinată în principal de avansul activităţii de creditare şi de consolidarea bazei de depozite, potrivit sursei citate.
Volumul creditelor nete acordate clienţilor a ajuns la 53,2 miliarde lei, în creştere cu 13% faţă de septembrie 2025 şi cu 9% faţă de finalul anului 2025. Segmentul persoanelor fizice a consemnat un avans de 19% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, susţinut în special de creşterea puternică a creditelor ipotecare, care au urcat cu 21%. În acelaşi timp, finanţările acordate companiilor au continuat să avanseze, portofoliul total aferent segmentelor de business înregistrând o creştere de 8% faţă de septembrie 2025, susţinută în principal de evoluţia segmentului Corporaţii.
Depozitele atrase de la clienţi au urcat la 74,4 miliarde lei, cu 17% peste nivelul din septembrie 2025. Resursele atrase din segmentele corporaţii, IMM şi instituţii financiare au avut o evoluţie mai temperată, cu un avans agregat de 22% faţă de anul anterior. Depozitele persoanelor fizice au continuat să crească, cu 13% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, susţinute în special de interesul crescut pentru depozitele la termen.
Pe segmentul pensiilor facultative, Raiffeisen Acumulare a atras aproximativ 30.000 de participanţi noi în perioada ianuarie-septembrie, faţă de 24.000 în aceeaşi perioadă din 2025, un ritm de creştere cu 20% mai rapid.
Numărul clienţilor care au ales produse de investiţii, pensii facultative sau asigurări de viaţă cu componentă de economisire ori investiţii a crescut cu 15% faţă de aceeaşi perioadă din 2025.
"Smart Mobile îşi consolidează rolul de principală platformă bancară pentru clienţii persoane fizice. Prin lansarea constantă de funcţionalităţi şi îmbunătăţiri relevante, aplicaţia susţine transformarea digitală şi oferă o experienţă bancară mai simplă, mai rapidă şi mai accesibilă", se arată în comunicatul băncii.
La finalul trimestrului al treilea din 2026, portofoliul Diviziei Antreprenori număra cu 17% mai mulţi clienţi faţă de aceeaşi perioadă a anului 2025.
Un reper al trimestrului 3 a fost lansarea ERIC, primul AI Business Coach din Comunitatea GatadeBusiness, disponibil direct în aplicaţia Smart Business. ERIC îi ajută pe antreprenori să îşi structureze mai bine întrebările şi să se pregătească pentru discuţiile despre business.
"Digitalizarea rămâne unul dintre principalii piloni ai relaţiei cu antreprenorii. Peste 70% dintre antreprenori aleg fluxurile digitale disponibile prin website şi tabletă pentru deschiderea pachetelor de cont IMM, iar Smart Business a depăşit pragul de 100.000 de clienţi activi în prima jumătate a anului. Instrumentele digitale sunt completate de consilierea personalizată şi de prezenţa echipelor Diviziei în comunităţile antreprenoriale şi profesionale din ţară", se mai precizează în documentul citat.
Raiffeisen Leasing a înregistrat o creştere de 11% a portofoliului de finanţări acordate clienţilor, la finalul celui de-al treilea trimestru din 2026, faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, în timp ce numărul clienţilor a crescut cu 4%.
"Ne consolidăm nu doar ca bancă, ci şi în rolul nostru de consultant financiar, îmbinând expertiza colegilor noştri cu noile tehnologii pentru a înţelege mai bine nevoile clienţilor, a-i ajuta să ia decizii informate şi să îşi planifice viitorul cu mai multă încredere. Aceasta este relaţia pe care vrem să o construim: una apropiată, relevantă şi orientată spre a-i ajuta pe clienţii noştri să-şi ducă planurile mai departe", a declarat Zdenek Romanek, preşedinte & CEO, Raiffeisen Bank România, în comunicat.
Raiffeisen Bank Romania are o reţea de 264 de sucursale şi 1.152 de ATM-uri şi MFM-uri. Totodată, numărul POS-urilor instalate la comercianţi s-a apropiat de 46.000.
































