Fostul ministru al Justiţiei Raluca Prună a comentat, joi, condamnarea lui Liviu Dragnea la 3 ani şi 6 luni închisoare cu executare în dosarul "DGASPC Teleorman", afirmând că astăzi este "ziua justiţiei române", iar Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - "lebăda neagră a PSD".
"Azi e ziua justiţiei române. Care arată că nu poate fi îngenuncheată. Istoria aşa se scrie. Cu conştiinţe. Azi ÎCCJ e lebăda neagră a PSD. Ce reţin eu este că un complet care a achitat pe Tăriceanu condamnă cu executare pe Dragnea. Deci, nu există stat paralel. Există numai probe şi lege. Şi un om speriat care a luat captiv statul, minus Justiţia. Şi care nu va da înapoi", a scris Prună, pe Facebook, conform agerpres.
În opinia sa, PSD va adopta un OUG de modificare a Codului penal care dezincriminează abuzul. "Lege penală mai blândă, Dragnea scăpat. OUG va conţine şi alte daruri/dezincriminări cadou pentru cei care îl susţin. O găleată mare, cu de toate pentru toţi", a adăugat fostul ministru.
Ea a comentat şi comunicatul transmis de preşedintele executiv al PSD, premierul Viorica Dăncilă, cu privire la decizia instanţei în cazul Dragnea, pe care l-a caracterizat drept "super jenant".
"Ce cred că trebuie să facem noi? Să insistăm cu demisia. Masiv, înainte de adoptarea unui OUG", a adăugat Raluca Prună.
Ea se întreabă de ce Victor Ponta a plecat de la conducerea PSD. "Nu era decât trimis în judecată. Dragnea, care i-a luat locul, a fost deja condamnat definitiv o dată, acum a doua oară în fond. PPS: Continuă odele. Carmen Dan e mai bună decât Viorica Dăncilă. Înţeleg loialitatea. Să îşi dea şi ele demisia, zic", a mai scris fostul demnitar.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie l-a condamnat, joi, pe Liviu Dragnea la 3 ani şi 6 luni închisoare cu executare în dosarul "DGASPC Teleorman" în legătură cu angajarea în această instituţie a două persoane care de fapt lucrau pentru organizaţia PSD. Decizia nu este definitivă
Raluca Prună:’Azi e ziua justiţiei române’
Explorează subiectul
București
2°C
Articole Similare

863
Petiție plină de erori juridice: ONG-urile îi cer președintelui să participe la o ședință CSM la care nu are dreptul legal
863

1.433
România devine o putere tot mai mare pe piața căutată de toată lumea - Ministrul Bogdan Ivan: Aproape ne vom tripla capacităţile de producţie a energiei nucleare
1.433

1.941
Adrian Năstase, ironii la adresa USR în războiul cu PSD: 'Dacă vrei să fierbi o broască nu trebuie să o pui în apă fiartă. O pui într-o oală și încălzești încet apa'
1.941

431
Directorii de la Apele Române, evaluați după criterii stricte. Ministrul Mediului dă detalii: 'Nu sunt o poveste frumoasă, ci indicatori foarte clari'
431

1.587
Fost ministru al Apărării analizează solicitarea SUA de a folosi bazele militare din România în războiul din Iran: Este important însă să spunem foarte clar!
1.587

1.273
George Simion a izbucnit după ce a văzut că Zelenski vine la Nicușor Dan: "Vizită la sponsori sau stăpânul în vizită la slugi"
1.273

1.447
Bolojan negociază cu gigantul care controlează Lidl și Kaufland: investiții noi și planuri pentru exportul produselor românești
1.447

858
Nicușor Dan avertizează la nivel european: e nevoie de măsuri urgente pentru scăderea preţului energiei
858

4.209
Explicații despre actele ajunse pe masa lui Nicușor Dan - Dragoș Sprînceană acuză că George Simion a păcălit Casa Albă să ne scoată din Visa Waiver: Voia să dea o lecție coaliției
4.209

1.133
Fost primar din Prahova, condamnat definitiv pentru instigarea la fraudarea alegerilor. A ordonat furtul sacilor cu voturi
1.133

6.485
Acuzații explozive în documente ajunse la Cotroceni: George Simion s-ar fi lăudat în fața unei delegații americane că el a blocat intrarea României în Visa Waiver
6.485

960
Ministrul Muncii a cerut controale fulger în centrele pentru persoane cu dizabilități: Am toleranță zero!
960

8.244
Generalul Virgil Bălăceanu intervine cu un mesaj clar după ce SUA au anunțat că vor să implice România în războiul din Iran: 'Nu este o escaladare a conflictului'
8.244

















Comentează