Raluca Turcan: 150 milioane euro din fonduri europene vor putea ajunge la copii cu părinții plecați la muncă în străinătate

Autor: Ionel Dancu

Publicat: 28-06-2023

Actualizat: 28-06-2023

Article thumbnail

Sursă foto: PNL Sibiu

Ministrul Culturii, deputatul Raluca Turcan, spune miercuri că Parlamentul a votat un proiect de lege prin care 150 de milioane euro din fonduri europene vor putea ajunge la copii cu părinții plecați la muncă în străinătate.

„Este un proiect pe care l-am inițiat alături de alți colegi parlamentari, pentru că există zeci de mii de copii în România – posibil chiar până la 150.000 – cu părinți plecați la muncă în străinătate. Ei au nevoie de un sprijin real în perioada în care nu au părinții lângă ei. Astfel, prin aceasta lege oferim dreptul instituțiilor publice, școlilor, spitalelor, ONG-urilor și cultelor religioase să atragă finanțări europene și să deruleze programe speciale pentru acești copii. Prin urmare, din toamnă putem ajuta minim 20.000 de copii”, a scris Turcan pe Facebook.

Copiii ramași acasă, după ce părinții au plecat la muncă în străinătate, lipsiți de afecțiune și supraveghere, sunt expuși la mai multe riscuri: abandonul școlar; autoizolarea; apariția tulburărilor emoționale și comportamentale; risc de a se îmbolnăvi; risc de a intra într-un anturaj negativ (consum de droguri, alcool etc).

„În mandatul meu de vicepremier și cel de ministru al muncii, alături de ministrul fondurilor europene, Marcel Boloș, am susținut programe punctuale de sprijinire a copiilor, deci si copiilor ai căror părinți au plecat la muncă în străinătate. Câteva milioane de euro, din fonduri europene, au fost deja direcționate către mai multe organizații non-guvernamentale. Prin aceste proiecte copiii vor putea beneficia de servicii educaționale, suport psihologic, programe de after-school, consiliere vocațională, rechizite și haine pentru școală și alte tipuri de proiecte pentru a se integra la școală și în comunitate. E o investiție crucială în România de mâine, în copiii cu risc sporit de abandon școlar, tulburări psihologice și boli curente”, potrivit lui Turcan.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri