Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Raluca Turcan anunță că s-au obținut fonduri europene de peste 84 de milioane de euro: proiectul care va ajuta 46 de localități

Facebook
Raluca Turcan

Raluca Turcan, deputat în Parlament, anunță faptul că s-au aprobat de către Comisia Europeană fonduri în valoare de 84,2 milioane euro pentru prima etapă a Proiectului de apă și canal Sibiu/Brașov. Este un proiect care va ajuta oameni din 46 de localități din județele Sibiu și Brașov.

”Comisia Europeana a aprobat 84,2 milioane euro pentru prima etapă a Proiectului de apă și canal Sibiu/Brașov. Este o veste pe care o așteptam alături de autoritățile locale, de partenerii din instituțiile centrale și de cei implicați direct, specialiștii operatorului Apă Canal SA Sibiu și ADI Apă Sibiu. Acest proiect are drept beneficiari 290 mii de locuitori din județele Sibiu și Brașov, din 46 de localități (24 de unități administrativ-teritoriale).

În calitate de vicepremier al României, la sfârșitul anului 2020, am participat alături de ministrul Fondurilor Europene, Marcel Boloș, la Sibiu, la semnarea acordului prealabil de măsuri care a precedat contractul de finanțare a acestui mare proiect. Au urmat etape deloc simple, dar parcurse, iată, cu succes. Am tratat acest proiect cu prioritate și mă bucur că eforturilor noastre de atunci s-au adăugat cele ale colegilor din actualul Guvern, ale ministrului Investițiilor și Proiectelor Europene, Dan Vîlceanu și colegilor săi.

În municipiul Sibiu sunt prevăzute lucrări în valoare aproximativă de 68 milioane de euro (extinderi și reabilitări de rețele apă potabilă și colectoare de canalizare, reabilitarea aducțiunilor din sursele Gura Râului și Sadu, îmbunătățirea tratabilității Uzinei de apă ”Dumbrava”, modernizarea Laboratorului central de analize apă, îmbunătățiri ale proceselor Stației de epurare Mohu).

La nivelul județului Sibiu, noul program investițional va permite alimentarea cu apă a zece noi localități (Miercurea Sibiului, Dobârca, Apoldu de Sus, Roșia, Daia, Nou, Cașolț, Cisnădioara, Săcădate și Ruși), canalizarea din comuna Poplaca va deveni funcțională prin construirea unui colector de transport apă uzată până în Sibiu, iar în orașul Miercurea Sibiului vor fi construite rețele noi de apă potabilă și de canalizare precum și o stație de epurare ape uzate. Acestora li se adaugă construirea de noi aducțiuni – cele mai importante fiind Sibiu – Tilișca și Sibiu – Șura Mare – Slimnic – Ruși, reabilitarea de uzine de tratare și stații de epurare, a rezervoarelor de înmagazinare a apei potabile, a rețelelor de apă și canalizare, obiective ce vor asigura buna funcționare a întregii infrastructuri de gestionare a apei în localitățile unde activitatea este asigurată de către operatorul regional Apă Canal Sibiu SA.

Suma de 84,2 milioane aprobată este doar prima etapă din estimatul realist transmis anul trecut la Bruxelles, valoarea totală (POIM plus PODD) ajungând pentru întreg proiectul la peste 223 milioane euro”, scrie Raluca Turcan.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.