Deputaţii PNL vor vota pentru începerea urmării penale a Rovanei Plumb, a anunţat marţi, în plen, liderul grupului, Raluca Turcan.
"Nu avem niciun dubiu - vom vota pentru ridicarea imunităţii parlamentare. Există o dorinţă uriaşă să apară un spirit nou, să avem o altă atitudine faţă de actul de justiţie, faţă de statul de drept. Nu sunt declaraţiile mele şi nici ale colegilor din PNL, sunt declaraţiile domnului Liviu Dragnea: 'Dacă vreodată se va cere ridicarea imunităţii pentru mine o să cer să o facă, dacă nu, îmi dau demisia din Parlament. Nu cred că putem vota altfel, am spus destul de limpede, trebuie să avem un comportament fără ezitare, vă spun foarte clar, nu avem de gând să facem excepţie pentru nimeni'. Am încheiat citatul din Liviu Dragnea... Probabil că, dacă v-am fi spus noi lucrurile acestea, aş fi auzit huiduieli, tropăieli din sală, dar a spus-o preşedintele PSD, omul care în momentul de faţă controlează Parlamentul şi încearcă să subordoneze şi alte instituţii ale statului, rând pe rând", a declarat Turcan, potrivit agerpres.ro.
Potrivit acesteia, "preşedintele PSD face nişte afirmaţii de care astăzi se dezice" iar "PSD a câştigat alegerile cu o uriaşă fraudă de încredere".
"După ce a câştigat alegerile, preşedintele dumneavoastră de partid, într-un mod unilateral, spre suprinderea multor colegi din PSD, a decis Ordonanţa 13, a lansat în spaţiul public ideea schimbării procurorului general şi a şefului DNA, a declanşat ofensiva împotriva Justiţiei. De ce? Pentru că a ajuns la putere şi pentru că (...) dorinţa de control absolut pe care Liviu Dragnea o are pentru statul român cu greu poate fi stăvilită", a susţinut Raluca Turcan.
Ea a arătat că au existat deja două demisii de onoare, context în care "dublul limbaj este evident".
"Parlamentul nu se substituie unei instanţe, trebuie doar să spună dacă un fost ministru sau un parlamentar beneficiază de acelaşi tratament ca orice alt cetăţean al acestei ţări. Eu cred în nevinovăţia doamnei Plumb, aşa cum cred şi în nevinovăţia doamnei Shhaideh, dar nu contează ce cred eu, contează ce se decide în instanţă, aşa cum se întâmplă pentru foarte mulţi oameni care mor cu dreptatea în braţe în România şi nu mai ajung să primească decizii ale instanţei. Preocuparea noastră trebuie să fie ca instituţiile statului să funcţioneze corect, să-şi sancţioneze derapajele şi în Justiţie. (...) Nimeni nu este mai presus de lege, nici doamna Plumb, nici domnul Ilie, nici domnul Tăriceanu, nici chiar domnul Dragnea", a subliniat liderul deputaţilor PNL.
Raluca Turcan: Deputaţii PNL vor vota pentru începerea urmării penale a Rovanei Plumb
Explorează subiectul
București
17°C
Articole Similare

11
Senatorul PNL Lucian Rusu: „Încă un pas important pentru Autostrada A8 și pentru dezvoltarea regiunii Moldovei!”
11

35
USR: Comisiile din Senat, raport de admitere tentativei de cosmetizare a unei instituţii inutile, prin transformarea Institutului Levantului într-un „Institut pentru Studiul Păcii” / Metoda clasică de perpetuare a unei instituţii inutile
35

1.407
Tudorel Toader relatează misiunea contra-cronometru din Malaysia: cum au fost salvați trei români care riscau să fie executați
1.407

1.874
Ministrul Justiției a trimis propunerile pentru conducerea marilor parchete către Palatul Cotroceni
1.874

3.007
De ziua IGI, Cătălin Predoiu revine cu un mesaj ferm pentru toți angajații MAI: Cine nu se adaptează la noua realitate, va avea probleme mari de tot în a-și îndeplini misiunile!
3.007

2.393
Tensiuni în coaliție - Mircea Abrudean respinge acuzațiile lui Sorin Grindeanu: 'Nu văd niciun blocaj / S-au luat două măsuri foarte bune'
2.393

6.949
Victor Ponta a primit dosarul pozelor falsificate de la DIICOT și trece la dezvăluiri: Doi bugetari de lux, autorii schemei!
6.949

3.247
USR și-a pierdut răbdarea în Coaliție / Senatori: „Nu facem scandal, am așteptat, dar s-a uitat ce-am agreat”
3.247

2.315
Scandal pe concediile medicale - Ilie Blojan, acuzat că blochează OUG pentru bolnavii cu afecțiuni grave: 'Nu scapă nimeni'
2.315

3.962
UPDATE Membrii AUR care ar fi violat o adolescentă la Școala de Vară de la Neptun, au fost trimiși în judecată: Riscă ani grei de pușcărie
3.962

248
Alexandrin Moiseev: „Unirea nu mai este un vis”
248

4.262
Ieșirea de la guvernare, risc sau oportunitate pentru PSD? Vasile Dîncu dă un semnal puternic: 'Opoziția nu înseamnă moarte'
4.262

3.829
VIDEO Nicușor Dan, după ce Donald Trump a refuzat invitația de a veni în România: A fost o scrisoare diplomatică
3.829
















Comentează