Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Raluca Turcan: Discursul Opoziției a fost validat din interiorul PSD

stiripesurse.ro
Raluca Turcan

Prim-vicepreședintele PNL, Raluca Turcan, a declarat că disputele din PSD și afirmațiile publice ale unora dintre liderii social-democrați nu fac decât să valideze discursul Opoziției, semn că "ne îndreptăm spre un consens pe scena politică", scrie Mediafax.

"Evenimentele recente ne arată din nou că PSD e un partid incapabil să se reformeze. Cât de mare trebuie să fie dezastrul provocat de Liviu Dragnea și de cel de-al treilea guvern personal al domniei sale ca PSD să ia masuri? Observăm totuși că discursul opoziției a fost validat din interiorul PSD. Tot ce am susținut cu privire la abuzurile și incompetența acestei guvernări a fost confirmat de declarațiile publice ale unor lideri importanți ai PSD. Ne îndreptăm spre un consens pe scena politică: Liviu Dragnea este cel mai mare pericol pentru România", a afirmat liderul deputaților PNL, Raluca Turcan, duminică pe Facebook.

Vineri a avut loc Comitetul Executiv Național al PSD, în care s-a supus la vot continuitatea sprijinului oferit pentru președintele PSD, Liviu Dragnea. Doar opt social-democrați din CexN au votat împotriva susținerii lui Liviu Dragnea, în timp ce 56 au votat pentru susținere. Conducerea lărgită a PSD a dezbătut, vineri, "Declarația privind Starea Partidului Social Democrat", într-o ședință care a durat peste opt ore.

Documentul propune 19 măsuri, printre care demisia lui Liviu Dragnea din funcția de președinte al PSD și din funcția de președinte al Camerei Deputaților, precum și asigurarea interimatului conducerii partidului de către premierul Viorica Dăncilă până la organizarea unui Congres Extraordinar, în prima parte a anului 2019. Declarația este semnată de un „Comitet de inițiativă” format din Paul Stănescu, vicepreședinte al PSD, viceprim-ministru și ministru al Dezvoltării, Gabriela Firea, vicepreședinte al PSD și primar general al Capitalei și Adrian Țuțuianu, vicepreședinte al PSD și vicepreședinte al Senatului.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.