DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Raluca Turcan: 'Nu Ludovic, nu ai luat PNL de la 16% și nu l-ai adus tu, prin minune, cu o bagheta magica, la un scor bun'

Inquam Photos - George Călin
Inquam Turcan Orban Turcan

Prim-vicepreședintele PNL Raluca Turcan spune că Ludovic Orban nu a fost simbolul opoziției față de PSD:

  • „Cel mai important argument în strategia actualului președinte al PNL, anume ca ar fi luat partidul de la 16% și l-ar fi adus la cel mai mare scor al PNL, merită discutat cu atenție. Este o idee pe care Ludovic Orban, prin repetiție, și-a însușit-o ca și principal argument politic, deși ea se bazeaza pe o mistificare a trecutului recent.
  • Merită restabilit adevărul și amintit că, la finalul mandatului de președinte interimar, în vara lui 2017, PNL avea în toate sondajele, chiar și în cele comandate de adversarii noștri, aproximativ 27%; iar la alegerile parțiale locale în acel an, PNL a luat 37%. Deși mandatul meu ca interimar a fost scurt, am lăsat un partid pus în ordine și din punct de vedere organizatoric și din punct de vedere al clarificării și refacerii unor direcții de acțiune politică.
  • Am făcut tot ce am putut în perioada acelui interimat și colegii mei știu asta, după o pierdere grea în alegeri și în condițiile în care PSD domina abuziv contextul politic. Și am ajutat la organizarea Congresului, cu neutralitate și cu calm, campania internă din 2017 fiind lipsită de derapajele și de atacurile care au marcat această campanie și au făcut atât rău Partidului National Liberal.
  • Cred că merită restabilit adevărul, pentru că suntem la finalul unei campanii importante care a afectat PNL și în care avem nevoie de adevăr și de repere clare că să putem construi ceva durabil, nu de intoxicări și de falsificarea istoriei recente.
  • Deci, nu Ludovic - nu ai luat PNL de la 16% și nu l-ai adus tu, prin minune, cu o bagheta magica, la un scor bun. Creșterea PNL este rezultatul muncii oamenilor din partid, în condițiile în care, singurul element stabil, concret, care oferea PNL și atunci, ca și acum, potențial de a reveni electoral, era legătura cu președintele Iohannis.
  • Și nu Ludovic Orban a fost simbolul opoziției față de PSD, care domina atunci jocul politic. Opoziția față de PSD a însemnat un efort de echipă al PNL, cu o susținere majoră tot de la președintele Iohannis, care a reușit să apere Constituția și în același timp, să pună presiune pe PSD să respecte legea, chiar atunci când PSD părea că nu mai respectă nimic.
  • Și pentru că am amintit de ce se întâmpla în PNL în 2017, înaintea Congresului, am să mai amintesc că și acum 5 ani spuneam exact același lucru pe care-l spun și acum și am să continui să-l susțin până la finalul carierei mele politice: ca românii să aibă încredere în oamenii politici, noi, membrii de partid, liderii politici și colegii din PNL trebuie să ne respectăm și să știm să dialogăm între noi, fără scandal și vorbe urâte, despre soluții la problemele pe care știm bine că le au oamenii. Aceasta este baza reclădirii încrederii în politică și imi exprim speranta ca PNL va reîncepe să facă acest lucru după congres, la finalul celei mai distructive campanii interne cunoscute vreodata de PNL”, transmite vineri Raluca Turcan.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.