Raluca Turcan: PNL trebuie să dea dovadă de seriozitate în relaţia cu Cioloş

Autor: Gabriel Zamfirescu, Redactor

Publicat: 16-12-2016

Actualizat: 16-12-2016

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Preşedintele interimar al PNL, Raluca Turcan, a declarat că liberalii trebuie să dea dovadă de seriozitate în relaţia cu Dacian Cioloş, adăugând că se are în vedere în perioada următoare o discuţie cu premierul. Precizările acesteia au venit după ce a fost întrebată dacă liderii PNL au în vedere şi o discuţie cu premierul pe marginea formării noului Guvern, conform Agerpres.

"Da, vom discuta. Şi, în momentul în care avem răspunsuri, evident că le vom face publice. Însă vreau să vă mai spun un lucru, comportamentul acesta politic prin care în unele momente te speli pe mâini de anumite persoane mi se pare neproductiv. PNL cred că trebuie să dea dovadă de seriozitate pe viitor. Aşadar, prima discuţie o vom avea cu Dacian Cioloş. Vom discuta şi cu colegii din conducerea PNL şi vom ajunge la o concluzie. Pe mine nu o să mă auziţi niciodată spălându-mă pe mâini şi găsind vinovaţi în altă parte. Întotdeauna m-am uitat spre ce putem face noi mai bine ", a afirmat Raluca Turcan, vineri, într-o conferinţă de presă.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri