DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Raluca Turcan, prim-vicepreședinte PNL: Cu PSD au fost 3 ani pierduți pentru România. 3 ani în care o țară întreagă a fost ținută la cheremul marilor corupți

Inquam Photos / Octav Ganea
Inquam Raluca Turcan

Prim-vicepreședintele PNL, Raluca Turcan, vice prim-ministru al Guvernului României, a declarat azi la evenimentul de lansare a Programului de Guvernare al PNL pentru perioada următoare ”Dezvoltăm România” că Partidul Național Liberal are soluții, are resursa umană și voința să dezvolte și să ducă România spre dezvoltare. Ea susține că cei 3 ani de guvernare PSD a însemnat o țară aflată la cheremul baronilor și sub robia corupției:

”O criză pune la încercare, în primul rând, statul, cu marile sale sisteme publice.

Grea încercare pentru România... Pentru că vreme de 3 ani și cu 3 guverne, PSD nu a fost preocupat de marile sisteme publice, ci doar de marii corupți.

Cu PSD au fost 3 ani pierduți pentru România. 3 ani în care o țară întreagă a fost ținută la cheremul marilor corupți din PSD.

Criza a devoalat și lipsa de responsabilitate a unor partide, care s-au autoizolat exact atunci când românii aveau cea mai mare nevoie de implicare și de decizii corecte. De ajutat nu au ajutat, dar piedici Guvernului PNL au pus. Şi pun constant.

Nu trebuie să uităm că ultimul ministru al Sănătății din Guvernul Dăncilă, cu câteva luni înainte de declanșarea pandemiei, era arestat pentru că vămuia contractele de achiziții care vizau, ATENȚIE, sala de operații a Spitalului Județean Baia Mare.

PSD a făcut prăpăd în sistemul de sănătate din România! A jefuit constant un sistem care trebuia să ajute oamenii. Aceasta este adevărata față a PSD și ea trebuie reamintită românilor.

Se întâmplă în jurul nostru evenimente dramatice care ne sfâșie sufletește! Tragedii care scot la lumină problemele majore ale României. Cu două asemenea probleme ne-am izbit în plin chiar de la începutul anului 2020:

➢ O infrastructură sanitară făcută praf și pulbere de corupția endemică hrănită de clienții PSD;

➢ O politizare excesivă a sistemului, derulată de PSD până la cel mai mic nivel, politizare care a generat în multe locuri o incompetență criminală.

Am salvat România în această perioadă, printr-un efort comun uriaș, implicându-ne total, cu toate riscurile politice și nu am preferat să stăm pe margine și să criticăm. Alții vor să salveze România, dar după criză, după Covid! Oricând, dar nu la greu!

Astăzi, agajamentul nostru ferm este să asigurăm dezvoltarea României.

Începând cu 6 decembrie, avem oportunitatea să corectăm toate cauzele care au stat la baza slăbirii statului român și să punem în aplicare reformele amânate de zeci de ani. Un stat slab a convenit de minune PSD. Vă rog să reținem că această criză sanitară s-a suprapus peste cea bugetară și peste cea  instituțională lăsate de trei guverne PSD în numai trei ani. Prioritățile noastre au fost clare:

- Sănătatea publică mai presus de orice – fără calcule politice meschine în gestionarea crizei;

- Investițiile publice, sprijinirea mediului economic și protejarea fiecărui loc de muncă;

- Fondurile europene – cea mai mare rată de absorbție de la aderarea noastră în UE.

De fiecare dată când spunem investiții spunem:

- Nivel de trai mai bun, calitatea superioară a educației, a sistemului de sănătate, a infrastructurii;

- Competitivitate mai mare pentru firmele românești;

- Locuri de muncă mai bine plătite;

- Atractivitate mai mare pentru investiții private în localitățile României;

Opțiunea PNL pentru Dezvoltarea României prin investiții este susținută puternic de Președintele Klaus Iohannis, care s-a străduit și a reușit să obțină o finanțare uriașă, de 80 de miliarde de euro, în negocierile purtate la Bruxelles.

Începând cu 6 decembrie, România intră în epoca dezvoltării acelerate și a însănătoșirii marilor sisteme publice.

Educația – va sta la baza dezvoltării României, României Educate:

Finanțarea va urmări:

-investiții în infrastructura școlară de bază, conectarea la internet a tuturor unităților de învățământ până la începutul anului școlar 2022-2023 și digitalizarea resurselor de învățare;

- profesioniști în educație,

- extinderea rețelei de creșe în sistemul public și generalizarea treptată a cuprinderii copiilor de 3-5 ani în învățământul preșcolar;

- generalizarea programelor complementare,

- centrarea conținuturilor pe profilul celui care învață, pe competențele cheie și pe maximizarea potențialului fiecărui copil;

- universități puternice și credibile, legate la marile consorții europene.

Justiția – va fi independentă, rapidă și unitară în deciziile sale. Nu mai putem admite ca proiectele majore pentru dezvoltarea României să se blocheze în procese nesfârșite. Nu mai vrem să vedem corupția endemică nesancționată și pe corupții care râd în palme, că sistemul este slab și nu-i poate sancționa.

Administrația publică – va primi  obiectivul major de a avea instituții publice profesionalizate și curățate de corupție. Administrație în serviciul cetățeanului este obiectivul nostru major, iar acest lucru se va întâmpla prin eliminarea tuturor drumurilor inutile ale oamenilor pentru obținerea de avize și ștampile absurde, prin eliminarea de suprapuneri de competențe și dublări de formulare/autorizări, prin transparentizare totală a cheltuirii banilor publici, prin profesionalizarea funcției publice și deschiderea instituțiilor către tineri profesioniști, cu performanțe dovedite, pe care să-i salarizăm competitiv. Vreau să vorbim peste 4 ani despre o administrație românească digitală, în care 100% dintre acțiunile care se pot face de acasă sau de la birou, de la un computer, să fie funcționale.

Pentru ca tragedii teribile precum cea de la Neamț să nu se mai întâmple, investițiile trebuie să meargă mână în mână cu depolitizarea și profesionalizarea funcțiilor de management în sănătate și educație, prin concursuri transparente și prin criterii solide de evaluare. Partizanatul politic a distrus încrederea românilor în instituții fundamentale ale statului, precum Curtea Constituțională, Consiliul Național al Audiovizualului, Consiliul Legislativ, Avocatul Poporului și multe altele. Pentru a reforma aceste instituții, avem nevoie de o majoritate solidă în Parlament. Astăzi, Parlamentul se află tot în mâinile PSD, iar efectele toxice le resimțim cu toții, pe pielea noastră, în fiecare zi.

Am convingerea că în 6 decembrie românii vor duce mai departe revoluția începută anul trecut, la alegerile pentru Parlamentul European, continuată prin realegerea Președintelui Klaus Iohannis și prin încrederea masivă acordată PNL la alegerile locale.

Am speranța că românii vor da un vot ferm pentru dezvoltarea României, un vot pentru un viitor prosper în țara noastră, un vot pentru o Românie puternică în Uniunea Europeană.”, a spus Raluca Turcan în cadrul evenimentului.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.