Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Raport independent: Acte de rasism, misoginie şi hărţuire au fost comise de membri ai Brigăzii de pompieri din Londra

newsshopper.co.uk
LFB brigada de pompieri din londra

Potrivit unui raport independent, acte de rasism, misoginie şi hărţuire au fost comise de membri ai Brigăzii de pompieri din Londra, comportamente pe care comandantul lor le-a recunoscut vineri şi care vor fi tratate de acum înainte "cu o toleranţă zero", informează AFP.

Brigada pompierilor din Londra (LFB) a comandat anul trecut o anchetă independentă după sinuciderea unui pompier de 21 de ani, care declarase că a fost hărţuit de colegii lui de serviciu din cauza originilor lui caraibiene.

Având la bază peste 2.000 de mărturii ale unor foşti şi actuali membri ai brigăzii, această anchetă a dezvăluit "o misoginie şi un rasism instituţionalizate", a declarat pe Twitter Nazir Afzal, fost procuror şi coordonatorul raportului, care urmează să fie făcut public în curând, potrivit Agerpres.

Printre fragmentele citate în mass-media britanice figurează şi exemplele unui pompier musulman căruia unii dintre colegi îi strecurau şuncă şi cârnaţi în buzunarele paltonului, unei femei a cărei cască a fost umplută cu urină, al unei alte femei ironizate de colegii ei de sex masculin din cauza greutăţii sale corporale prin imitarea zgomotelor făcute de un camion care mergea cu spatele, precum şi cel al unui pompier de culoare care a găsit în vestiarul său o frânghie cu un laţ deja făcut.

"Raportul conţine descrieri despre comportamente şocante şi experienţe dureroase care s-au întâmplat de-a lungul anilor", în special faţă de femei, persoane provenite din minorităţi etnice şi persoane LGBTQ+", a reacţionat LFB într-un comunicat.

"Nu există loc pentru discriminare, hărţuire şi intimidare în rândul brigăzii noastre şi, începând de astăzi, va fi foarte clar pentru agenţi care comportamente sunt inacceptabile şi care sunt consecinţele lor", a adăugat comandantul LFB, Andy Roe. El doreşte să reconstruiască "încrederea în rândul agenţilor şi în rândul comunităţilor pe care trebuie să le servim".

"Fapte odioase"

În conformitate cu cele 20 de recomandări ale raportului, Andy Roe a declarat că va implementa "o toleranţă zero" şi cu sancţiuni imediate, o mai bună preluare a mărturiilor despre eventuale comportamente nepotrivite, obligaţia agenţilor de a purta camere video asupra lor atunci când se deplasează spre locuinţele oamenilor şi cursuri de formare profesională pentru responsabilizarea pompierilor în legătură cu astfel de subiecte.

Brigada pompierilor şi a echipajelor de intervenţie din Londra este cea mai importantă din Regatul Unit, cu 5.000 de pompieri, din care mai puţin de 500 sunt femei şi doar 500 provin din rândul minorităţilor etnice, potrivit raportului.

Ancheta trebuie să devină "un moment decisiv" pentru pompierii din Londra, a reacţionat vineri primarul din capitala britanică, Sadiq Khan, într-un comunicat, considerând "odioase" faptele evidenţiate în raport.

El şi-a exprimat "sprijinul total" pentru comandantul LFB în încercarea acestuia de a implementa schimbările promise în rândurile pompierilor londonezi.

Cu toate acestea, reprezentanţii Sindicatului pompierilor britanici s-au declarat sceptici, sâmbătă, în privinţa schimbărilor promise de comandantul LFB.

"Ne-am exprimat de multă vreme îngrijorările legate de numeroasele probleme ridicate în acest raport şi rămânem sceptici în legătură cu schimbările pe care conducătorii noştri le vor implementa faţă de propriile comportamente", a transmis sindicatul Fire Brigades Union (FBU) într-un comunicat.

Potrivit sindicatului FBU, "raportul arată că agenţii se tem de consecinţe dacă vorbesc deschis despre astfel de fapte".

Luna trecută, un alt raport denunţase rasismul instituţionalizat din sistemul judiciar britanic, care se regăseşte în deciziile pronunţate şi în absenţa diversităţii din cadrul profesioniştilor din justiţie.

Raportul care a vizat LFB aminteşte totodată de scandalul care a pătat reputaţia Poliţiei din Londra la sfârşitul anilor 1990, odată cu publicarea în 1999 a unui raport care a evidenţiat un rasism instituţionalizat în cadrul său.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.