Două rachete au fost trase în direcţia avionului Boeing 737 al Ukraine International Airlines, doborât la 8 ianuarie de forţele armate iraniene, potrivit unui raport de anchetă preliminar al Organizaţiei Aviaţiei Civile Iraniene (CAO), informează AFP potrivit Agerpres.
"Anchetatorii (...) au obţinut acces la informaţii (ale Statului Major iranian) şi au descoperit că două rachete (...) M1-TOR au fost trase în direcţia avionului dinspre nord", se spune în raportul publicat în noaptea de luni spre marţi pe site-ul CAO.
"Efectul acestor (tiruri de) rachete asupra accidentului şi analiza acestei acţiuni sunt în curs de investigare", se mai spune în document, care confirmă astfel o informaţie a cotidianul The New York Times care a susţinut că a identificat o înregistrare video ce arăta că două rachete au fost trase în direcţia avionului.
Statul Major iranian a recunoscut la 11 ianuarie, la trei zile după dramă, responsabilitatea forţelor sale armate în această catastrofă aeriană soldată cu 176 de morţi.
Asumându-şi "responsabilitatea totală" pentru accident, generalul de brigadă Amirali Hajizadeh, şeful departamentului aerospaţial al Gardienilor Revoluţiei, armata ideologică iraniană, a vorbit în acea zi de o singură "rachetă cu rază de acţiune scurtă", trasă în direcţia aparatului
Raport preliminar al Organizaţiei Aviaţiei Civile Iraniene - Două rachete au fost trase în direcţia avionului Boeing 737 al Ukraine International
Articole Similare

35
Israelul și SUA lovesc din nou Kataeb Hezbollah
35

1.529
Riadul, poarta de scăpare pentru bogații blocați în Golf - Cât costă un zbor către Europa
1.529

67
Clădiri rezidențiale lovite în Iran/ Israelul atacă și Hezbollahul libanez
67

1.805
FOTO Cine a fost liderul Hezbollah ucis în ultimul atac de IDF: era mâna dreaptă a lui Hassan Nasrallah, ucis şi el de armata israeliană
1.805

160
Iranul lansează un nou atac dur în Israel: alertă lansată de IDF
160

4.728
Toate statele Golfului au fost vizate de iranieni, o premieră istorică: Atacurile Iranului împing țările arabe spre război
4.728

2.909
De la IT la agricultură: o țară vecină cu România încearcă să repopuleze satele oferind 13.000 de euro pentru cei care vor o casă cu teren
2.909

193
Eveniment fără precedent, eclipsat de războiul din Iran - Melania Trump va prezida o reuniune a Consiliului de Securitate al ONU
193

5.344
VIDEO Avion de luptă american F-15, prăbușit în Kuweit. Pilotul s-a catapultat în ultima clipă
5.344

60
Kuwaitul a interceptat drone ostile în a treia zi de atacuri ale Iranului
60

2.893
VIDEO Ucraina ia la țintă porturile rusești de la Marea Neagră - Terminalul petrolier de la Novorossiisk este în flăcări
2.893

102
Închiderea prelungită a Strâmtorii Ormuz ar putea împinge petrolul spre 100 de dolari şi declanşa un şoc energetic de tipul anilor ’70
102

168
Israelul loveşte din nou Teheranul, Hezbollah se implică: principalele evoluţii
168

















Comentează