Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informaÈ›ii È™i È™tiri
  • experienÈ›a premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi È™tiri, exclusivități È™i breaking news
DESCARCÄ‚ APLICAÈšIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Raport: Revoltele sângeroase care au zguduit Africa de Sud au dezvăluit deficienţe majore în cadrul serviciilor de informaţii şi poliţiei

Operation World
Africa de Sud

Revoltele sângeroase care au zguduit Africa de Sud în iulie, după încarcerarea fostului preşedinte Jacob Zuma, au dezvăluit deficienţe majore în cadrul serviciilor de informaţii şi forţelor de poliţie, rapid depăşite de situaţie, arată un raport publicat luni, informează AFP.

"Structurile serviciilor de informaţii nu au reuşit să anticipeze violenţele şi să răspundă la acestea într-o manieră adecvată", se spune în textul elaborat de un grup de experţi aleşi de guvern pentru a ancheta aceste violenţe, cele mai grave de la sfârşitul apartheidului şi care s-au soldat cu peste 350 de morţi.

Serviciile de informaţii sud-africane "nu au reuşit să prevadă natura, amploarea şi modus operandi" al acestor violenţe, iar poliţia nu dispunea de "capacităţi suficiente" pentru a le stăvili, adaugă raportul.

După primele incidente atribuite susţinătorilor lui Zuma, care au servit drept catalizator, mulţimi furibunde au luat cu asalt centre comerciale şi depozite, în special la Johannesburg şi în jurul portului Durban, luând cu ele televizoare, frigidere, canapele de piele, produse alimentare, într-un haos total, potrivit Agerpres.ro.

"Poliţia a admis că numărul mare de persoane era zdrobitor" şi că metodele lor a luat-o prin "surprindere", afirmă raportul, citând în special o organizare prin intermediul reţelelor sociale. Poliţia nu a reuşit să "adapteze tacticile sale la situaţia cu care se confrunta", mai spune raportul, adăugând că ea era "insuficient echipată şi ducea lipsă de material pentru controlul mulţimilor".

"Nu încape nicio îndoială că poliţia nu avea capacitatea suficientă de a pune capăt violenţei", conchide raportul.

La câteva zile după declanşarea revoltelor, preşedintele sud-african Cyril Ramaphosa a desfăşurat circa 25.000 de soldaţi înainte ca ordinea să fie restabilită. După aceasta, el a suprimat Ministerul Securităţii Statului şi a plasat serviciile de informaţii sub autoritatea sa.

ACTIVEAZÄ‚ NOTIFICÄ‚RILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.