Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

UNICEF și Banca Mondială: Peste 300 de milioane de copii trăiesc în sărăcie extremă

unicef raport

Raport UNICEF: 300 de milioane de copii trăiesc în sărăcie extremă

Mai mult de 300 de milioane de copii din întreaga lume trăiesc într-o situaţie de sărăcie extremă, potrivit unui nou raport al Fondului Naţiunilor Unite pentru Copii (UNICEF) şi al Băncii Mondiale, informează EFE, conform Agerpres.

Datele arată că, deşi numărul copiilor care subzistă cu mai puţin de 2,15 dolari pe zi a scăzut între 2013 şi 2022, efectele pandemiei asupra economiei au întrerupt acest progres.

Practic, potrivit analizei, aproximativ 30 de milioane de copii ar fi ieşit din situaţia de sărăcie extremă în ultimii trei ani dacă nu ar fi fost perturbările cauzate de COVID-19.

Pe regiuni, Africa Subsahariană este cea mai afectată. Nu numai că acolo 40% dintre copii trăiesc într-o sărăcie extremă, dar regiunea reprezintă o pondere tot mai mare din cifra globală a sărăciei infantile, evoluţie determinată de creşterea rapidă a populaţiei, de dezastrele de mediu şi de efectele pandemiei.

De fapt, doar Africa Subsahariană, Africa de Nord şi Orientul Mijlociu au înregistrat o creştere a nivelului de sărăcie extremă în rândul copiilor în ultimii ani.

Datele vin cu doar câteva zile înainte de începerea la New York a Săptămânii la nivel înalt a Adunării Generale a Organizaţiei Naţiunilor Unite, în cadrul căreia liderii din toată lumea vor evalua progresele înregistrate la nivel mondial în ceea ce priveşte Obiectivele de dezvoltare durabilă, adoptate în 2015.

Potrivit UNICEF şi Băncii Mondiale, obiectivul de eliminare a sărăciei extreme infantile până în 2030 nu va fi atins dacă se menţine cursul actual.

O altă concluzie a raportului este că, din populaţia care trăieşte în sărăcie extremă, copiii reprezintă 50%, deşi constituie doar o treime din locuitorii planetei.

Cifrele sunt deosebit de îngrijorătoare în ţările aflate în conflict, în regiunile rurale sau în gospodăriile în care capii familiei nu au avut acces la educaţie.

În astfel de situaţii, copiii nu au acces la hrană, la igienă sau la asistenţă medicală. UNICEF reaminteşte că investiţia în sprijin financiar pentru părinţi este o măsură eficientă pentru a reduce sărăcia infantilă.

De asemenea, organizaţia a îndemnat să se investească în copiii cei mai mici, asigurându-se că programele publice de ajutor ajung la familiile acestora, deoarece s-a demonstrat că investiţia timpurie în copii este una dintre cele mai eficiente modalităţi de a elimina sărăcia generaţională.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.