Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Rareș Bogdan scoate cartonașul roșu la PSD și acuză că certurile din coaliție sunt doar spectacol la TV

Facebook PNL
Rareș Bogdan

Europarlamentarul PNL Rareș Bogdan susține că certurile din coaliție sunt numai spectacol la TV și că de fapt între PSD și PNL nu există tensiuni, ci numai discuții constructive pentru măsuri care să ducă la dezvoltarea României.

"Bună parte din aceste așa-zise dispute sunt dispute în studiouri de televiziune, nu sunt dispute în cadrul coaliției (...). Pentru PNL, cota unică de impozitare este o linie roșie, este o chestiune care ține nu doar de identitate liberală, ci ține de normalitatea adunării la buget a maximului de bani în sistemul financiar gândit în această țară. Sigur că putem să ne ducem în schimb spre o proiecție privind TVA-ul, unde România stă la încasare mult mai prost ca alte state, Germania are 93% încasare, România are doar 65% încasare și asta după ultimele șase luni, înainte era chiar mai mic. Aici da, putem să gândim radarul mărfurilor, putem să gândim să fiscalizăm absolut tot ce intră în țară, să nu se mai plimbe TIR-uri cu un aviz pe la șapte distribuitori sau șapte depozite de legume-fructe, de flori sau de hidrocarburi (...).

Deci discuția nu a existat încă oficial. Atunci când partenerii de guvernare din PSD vor veni cu o abordare oficială, putem să dăm un răspuns oficial. În orice coaliție, trebuie să te înveți, în momentul în care pleci pe mare și trebuie să vâslești, până te obișnuiești puțin cu partenerul de vâslit, poate unii vâslesc uneori diferit. Important este că coaliția funcționează. Restul, mici reglaje se pot face pe parcurs, nu vom crea tensiuni sau nu vom considera că sunt lucruri peste care nu putem trece (...). Orice discuție, din punctul meu de vedere, trebuie luată în interiorul coaliției, cu ușile închise și apoi, cum e în orice stat civilizat, primul-ministru iese și anunță măsuri. Ce vă pot garanta este că PNL nu va participa la nici o mărire de taxe”, a declarat Rareș Bogdan la RFI.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.