Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Rareş Fortuneanu ar putea să fie numit noul selecționer al echipei naționale de handbal masculin, după ce FRH a rupt contractul cu Manuel Montoya Fernandez

handbal masculin romania

Rareş Fortuneanu este favorit să preia naţionala masculină de handbal din această toamnă. Federaţia Română de Handbal pare decisă să întrerupă contractul cu Manuel Montoya Fernandez, anunță MEDIAFAX.

Ziarul Puterea susţine că forul condus de Alexandru Dedu l-a şi demis pe antrenorul spaniol, dar Federaţia nu a oferit nicio informaţie oficială pe această temă. Montoya a avut o campanie dezastruoasă de calificare la Euro 2020, reuşind să se claseze pe ultimul loc în grupă cu România, după Franţa, Portugalia şi Lituania. Deşi preşedintele Dedu a precizat în momentul instalării că selecţionerul spaniol va fi prezent în România în fiecare lună şi nu va veni doar pentru meciurile echipei naţionale, acest lucru nu s-a întâmplat. În perioada mandatului său, Montoya a stat mai mult timp în Spania decât în ţară, el nu a asistat nici măcar la Supercupa României, meciul de deschidere al noului sezon.

Citeşte şi: Suntem săraci lipiţi când plecăm în concediu; Cu ce bani pleacă românii la drum

Varianta cu Rareş Fortuneanu la lot circulă de câteva zile în handbalul românesc. Antrenorul român, devenit „principal” în prima ligă a Franţei la St. Raphael, pare a fi la prima vedere una dintre cele mai viabile soluţii. În primul rând este la zi cu tot ce înseamnă handbalul din România, cu mentalitatea de aici, cunoaşte fondul de jucători, apoi a reuşit să ajungă la o echipă de prima ligă din Franţa pe forţe proprii.

„Nu m-a sunat nimeni, astfel că nu am ce detalii să ofer. Din punctul meu de vedere sunt numai speculaţii. Dacă s-a vorbit sau nu despre numele meu la federaţie, nu ştiu. Deocamdată eu mă concentrez pe ce am de făcut la echipa de club. Debutăm mâine (n.r. miercuri) la Toulouse, am alte lucruri de rezolvat acum. Avem un start de campionat destul de palpitant cu St. Raphael şi trebuie să încep să câştig de la început”, a fost reacţia lui Rareş Fortuneanu pe marginea acestui subiect.

Şi pentru că validarea antrenorilor la loturile naţionale nu au mai fost supuse în ultimul timp în Consiliul de Administraţie, vicepreşedintele FRH, Sorin Dinu, a solicitat ca acest lucru să se întâmple chiar la prima şedinţă. Mai exact, să fie parcurse toate etapele regulamentare, conform Statutului FRH.

„Consiliul de Administraţie validează componenţa loturilor naţionale şi olimpice, precum şi structura colectivelor tehnice la propunerea Comitetului Director”, se specifică în Statut. Ori acest lucru nu s-a întâmplat în ultima vreme, ci preşedintele FRH doar a informat CA de toate schimbările efectiate la loturi în ultima perioadă. Practic, azi, toate colectivele tehnice ale loturilor naţionale funcţionează în mod nestatutar şi neregulamentar!

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.