Răspândirea epidemiei noului coronavirus nu mai poate fi oprită în Marea Britanie, anunţă şeful serviciilor sanitare britanice Chris Whitty

Autor: Remus Vlad, Redactor

Publicat: 19-03-2020

Actualizat: 19-03-2020

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Răspândirea epidemiei noului coronavirus nu mai poate fi oprită în Marea Britanie, iar gestionarea acestei crize sanitare presupune de-acum o creştere a capacităţii de primire a Serviciului Naţional britanic de Sănătate (NHS), sistemul britanic de sănătate, a anunţat joi principalul consilier medical al Guvernului lui Boris Johnson, relatează Reuters, potrivit news.ro.

Şeful serviciilor sanitare britanice Chris Whitty a anunţat totodată că obiectivul pe termen scurt este o atenuare şi o întârziere a vârfului epidemiei.

Citește și: Scuza senatorului amendat pentru că a condus cu viteză: mergeam să îmi fac testul pentru COVID 19

În opinia sa, răspândirea covid-19 - boala pe care o fac anumiţi pacienţi contaminaţi cu noul coronavirus - în Marea Britanie s-a dovedit conformă previziunilor.

Însă el a avertizat că rata mortalităţii constatată în ţară ar putea să pară relativ mai mare, în aşteptarea unei intensificări a testării în vederea depistării.

Citește și: Traian Berbeceanu atenționează: ‘Trebuie să ne îngrijoreze’ .

Guvernul Johnson s-a mulţumit iniţial să implementeze măsuri mai puţin dure decât în Italia, Spania şi Franţa de exemplu, după care şi-a schimbat poziţia şi a dat consemne în vederea păstrării unei distanţe sociale şi limitării deplasărilor.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri