Preşedintele Macky Sall a declarat miercuri că interdicţia homosexualităţii în Senegal ţine de specificitatea culturală a ţării sale şi "nu are nimic de a face" cu homofobia, în prezenţa prim-ministrului canadian Justin Trudeau, care a evocat "pentru scurt timp" acest subiect cu el, relatează AFP potrivit Agerpres.
"Sunt mereu un apărător al drepturilor omului şi abordez mereu aceste mize peste tot unde merg", a declarat în cadrul unei conferinţe de presă comune la Dakar Justin Trudeau, cunoscut pentru angajamentul său în domeniu. "Preşedintele Macky Sall cunoaşte foarte bine opiniile mele asupra acestui subiect şi am discutat pentru scurt timp", a adăugat el.
În contrapondere, el a spus că Senegalul este "un lider în materie de democraţie, în termeni de valori, avem cu toţii lucruri de făcut în continuare".
Macky Sall a confirmat că problema, sensibilă în această ţară din Africa de Vest, a fost abordată în cadrul discuţiilor.
"Legile ţării noastre se supun unor norme care concentrează valorile noastre de cultură şi civilizaţie. Asta nu are nimic de a face cu homofobia. Cei care au o orientare sexuală la alegerea lor nu fac obiectul excluderii", a afirmat el.
Apostrofat de o jurnalistă care l-a întrebat prin ce diferă de homofobie legile care interzic homosexualitatea, Macky Sall a evitat să ofere explicaţii.
Însă el a dat de înţeles că este încrezător într-o evoluţie a societăţii.
"Nici nu putem să-i cerem Senegalului să spună: 'Mâine legalizăm homosexualitatea' şi mâine să fie o paradă gay", a adăugat el, referindu-se la evenimentele de tipul Gay Pride organizate în alte ţări.
"Asta nu este posibil pentru că societatea noastră nu acceptă. Societatea va evolua, va dura cât va dura", a spus preşedintele senegalez.
"Nu putem avea o viziune globală a lumii în care toate ţările gândesc acelaşi lucru şi fac acelaşi lucru. Fiecare ţară are propriul ei metabolism", a mai afirmat el.
Legea senegaleză prevede pedepse de la unu la cinci ani de închisoare pentru acte homosexuale. Codul Penal vorbeşte despre "un act lipsit de pudoare sau contra naturii cu un individ de acelaşi sex".
Sall, a cărui ţară este dată frecvent drept exemplu de stat de drept în Africa, a invocat mereu particularităţile Senegalului pentru a refuza dezincriminarea homosexualităţii.
Peste jumătate din ţările din Africa subsahariană - 28 din 49 - dispun de legislaţie care interzice sau reprimă homosexualitatea, care este pedepsită în unele dintre ele chiar cu moartea.
Răspunsul președitelui Senegalului pentru Justin Trudeau - Interzicerea homosexualității nu are nimic de a face cu homofobia
Explorează subiectul
București
8°C
Articole Similare

6
Beznă totală în Cuba: situația energetică a țării devine din ce în ce mai disperată
6

86
Liderul armatei israeliene aprobă atacuri 'pe toate fronturile', după loviturile iraniene asupra oraşelor Dimona și Arad
86

857
Un expert israelian dezvăluie ce ne arată atacul iranian asupra orașului Dimona
857

292
Elveția o lasă mai moale cu neutralitatea: ce investiții masive face în domeniul apărării și de cine se teme
292

803
Schimbare bruscă de atitudine: Berlinul nu mai susține cazul Israelului împotriva acuzațiilor de genocid în Fâșia Gaza
803

832
LIVE TEXT - Război în Ucraina: Forțele ucrainene au respins cel mai mare atac mecanizat
832

183
Dependența de angajații străini a devenit inevitabilă în Bulgaria, în sectorul turismului
183

1.434
Irakul declară forţă majoră: oprește producția de țiței pentru că nu mai are spațiu să-l depoziteze
1.434

1.225
Donald Trump ține să dea marele semnal, înainte de alegerile din Ungaria: Susținere fără menajamente pentru Viktor Orban
1.225

1.717
Un cunoscut influencer rus a murit după ce avionul său a fost doborât, confundat cu o dronă ucraineană
1.717

1.340
Marea Britanie permite americanilor să atace din bazele sale, dar nu-și expune cea mai vulnerabilă zonă: A fost deja vizată de Iran
1.340

1.541
Serviciile secrete din Rusia plănuiau o tentativă fake de asasinat asupra lui Viktor Orban: Voiau să-i câștige astfel alegerile (Washington Post)
1.541

53
Peste 300 de animale care trăiau într-un adăpost supraaglomerat și insalubru din California au fost salvate
53
















Comentează