Dosarul casei lui Klaus Iohannis capătă o turnură incredibilă! Situația se complică după ce au apărut două noi procese, intentate tocmai din SUA. Fiscul sibian a încercat să radieze familiei Iohannis pentru cea mai a valoroasă casă, dar a fost blocat. Din SUA, Rodica Baștea – care deținea jumătate din imobil – a deschis două procese care au blocat cartea funciară.
”Deoarece instituția noastră a fost înștiințată de către biroul notarial individual că a intervenit o notificare din partea unui presupus moștenitor referitor la o acțiune în instanță, având ca obiect constatarea nulității certificatului de moștenitor (…) procedura succesorală se poate suspenda în cazul în care moștenitorii sau alte persoane interesate prezintă dovada că s-au adresat instanței de judecată pentru stabilirea drepturilor lor.”, au anunțat cei de la Fiscul din Sibiu pentru turnulsfatului.ro
Citește și: Cele mai populare nume în Europa: Cum figurează România / FOTO
Klaus Iohannis și soția sa, Carmen, au pierdut, prin decizie definitivă, în noiembrie anul trecut casa, dar statul român nu a intrat în posesia ei nici acum. Judecătorii de la Curtea de Apel Brașov au stabilit că jumătate din imobilul respectiv a fost dobândit de Klaus Iohannis și soția sa în baza unui certificat de moștenitor anulat în 2005 tot de către instanță, pe motiv că ar fi fost redactat pe baza unor acte neconforme cu realitatea. O parte a respectivei clădiri a fost închiriată de familia prezidențială unei bănci, pentru aproximativ 320.000 de euro (chirii încasate în ultimii 15 ani).
În aprilie anul acesta, Iohannis a anunțat că nu va mai încasa chirii de pe urma acestui imobil și că le va returna pe cele încasate începând cu luna noiembrie.
Citește și: Sfântul Gheorghe a fost interzis într-o țară importantă
Pentru a radia dreptul de proprietate al familie Klaus și Carmen Iohannis și al Rodicăi Baștea, Fiscul sibian mai avea de întocmit un certificat de moștenitor legal (succesiune vacantă) la un cabinet notarial. Certificatul nu a mai putut fi întocmit și depus la Cadastru, deoarece Rodica Baștea a deschis două procese la Tribunalul Sibiu, iar procesele au fost notate în cartea funciară. Acțiunile au ca obiect ”succesiunea”, sunt îndreptate împotriva Statului Român prin Ministerul Finanțelor și Primăria Sibiu și, deocamdată, nu au fixat un termen. Familiile care s-au luptat pentru casa lui Iohannis, pe care au cumpărat-o înainte ca acesta să fie proprietar, se tem că aceste acțiuni nu au decât rostul de a amâna preluarea casei de către Stat de la familia prezidențială. ” Una dintre repercusiuni este că nu mai poate să se facă nimic în cărțile funciare, care sunt blocate. Vă dați seama, dacă se pun în mișcare acțiunile acestea o să dureze ani. Uite așa, mai trec 17 ani, cât au ținut primele procese.”, a declara Adrian Antonescu, unul dintre cei care au cumpărat un apartament în casa care, mai apoi, a ajuns la Iohannis.
Citește și: Marele SECRET s-a aflat: Ce se află în interiorul unei piramide / VIDEO
”Sincer, nu știu ce să facem. Fără cuvinte. Eu nu i-am văzut pe niciunul din familia Baștea, niciodată. Nu au participat la niciuna din ședințele de judecată, doar avocații i-au reprezentat”, Adrian Antonescu, locatar al imobilului.
Rodica Baștea este cea care a moștenit averea soțului său decedat, Ioan Baștea, alături de care a emigrat în SUA după 2000. Ioan Baștea, alături de soția și soacra președintelui României, au preluat casa din centrul Sibiului, în baza certificatului de moștenitor întocmit pe 1 iunie 1999 și anulat în 2005. Tot pe 1 iunie 1999, soții Iohannis au mai cumpărat jumătate din proprietatea lui Ioan Baștea pentru suma de 50 de milioane de lei vechi. Se pare că Rodica Baștea dorește să anuleze certificatului de vacanță succesorală, prin care Statul Român a stabilit că familia Ghenea (ultimii proprietari cerți ai casei, în anii ‘60) nu mai are moștenitori, iar averea trece în proprietatea statului.
Comentează