Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Răsturnare de situație: Ce s-a descoperit despre incendiul de la catedrala Notre-Dame

notre dame

Parchetul francez a anunţat miercuri, într-un comunicat la finalul anchetei preliminare, că nu există 'niciun element' care să permită acreditarea ipotezei unei 'mâini criminale' în cazul incendiului care a devastat o parte a celebrei catedrale Notre-Dame din Paris în luna aprilie, transmite AFP potrivit Agerpres.

Sunt avute în vedere, în schimb, alte piste, printre care o disfuncţionalitate a sistemului electric sau declanşarea incendiului de la o ţigară prost stinsă, a indicat parchetul din Paris.

Acesta a încredinţat continuarea investigaţiei unei echipe de trei judecători de instrucţie, care va dispune de prerogative mai extinse de anchetă, inclusiv aceea de a-i inculpa pe eventualii responsabili de neglijenţă.

'Dacă anumite disfuncţionalităţi (...) au fost puse în evidenţă, investigaţiile realizate' în etapa preliminară 'nu permit totuşi, în acest moment, să fie determinate cauzele incendiului', a indicat procurorul Rémy Heitz.

Acesta precizează că 'mai multe ipoteze au reţinut atenţia anchetatorilor, printre care cea a unei disfuncţionalităţi electrice sau cea a izbucnirii focului de la o ţigară prost stinsă, fără a fi posibil să fie privilegiată vreuna din ele în acest stadiu'.

Până acum, anchetatorii brigăzii judiciare au realizat 'circa o sută de audieri de martori' - mai ales muncitori, paznici şi responsabili ai şantierului sau diecezei - 'şi constatări foarte numeroase'.

Citește și: Lovitură de teatru! Tatăl adoptiv al Sorinei dinamitează acuzațiile asistentului maternal

Incendiul din 15 aprilie a provocat o uriaşă emoţie în lume şi un elan de solidaritate pentru salvarea şi restaurarea acestui monument emblematic al capitalei franceze.

Catedrala Notre-Dame, inclusă în patrimoniul UNESCO, şi-a pierdut în incendiu fleşa, acoperişul, orologiul şi o parte a arcadei.

În urma incendiului, între 60 şi 150 de muncitori lucrează pe şantier pentru a evacua molozul şi a stabiliza structura. Monumentul se află încă în faza de consolidare.

Lucrările de securizare ar mai putea dura săptămâni, după care vor începe expertize îndelungate şi complexe pentru operaţiunile de renovare.

Preşedintele Emmanuel Macron a promis că monumentul va fi reconstruit în termen de cinci ani.

Pe 15 iunie a putut fi celebrată prima slujbă în Notre-Dame după incendiu, cu o prezenţă foarte restrânsă

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.