Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Răsturnare de situație în Siria. Americanii au schimbat aliații. Cine e marele perdant/ VIDEO

captura youtube
jarabulus siria, line

După eșecul loviturii de stat Statele Unite ale Americii au înregistrat eșecuri pe linie în ceea ce privește relația cu Turcia și cu alți actori implicați în dosarul sirian. Cum Turcia s-a împăcat foarte rapid cu Rusia americanii au rămas puțin în afara jocului. Acum au decis să acționeze și prețul a fost un aliat până acum esențial în complicata arhitectură de putere - YPG (Unităţile de apărare ale poporului kurd).

Vezi și: Bilanț NEGRU al cutremurului din Italia: Numărul morților atinge un prag uriaș

Vezi și: Deţinuţii sunt evacuaţi din cauza lui Mircea Băsescu: Ce se întâmplă la Poarta Albă

Turcii sunt deciși să nu îi lase pe kurzii sirieni să se apropie de granița cu Turcia pentru a nu alimenta în acest fel rebeliunea kurdă din Turcia condusă de PKK (Partidul Muncitorilor din Kurdistan).

Este prima dată când armata turcă intervine în teren cu trupe pentru sprijinirea unor grupări arabo-turkmene și înființarea unei zone tampon în Nordul Siriei. Americanii care până acum îi sprijineau pe kurzii irakieni în lupta împotriva Statului Islamic a trecut de partea Turciei și aliaților ei din Siria și i-au somat pe kurzi să se retragă din teritoriul pe care l-au ocupat până la limita liniei răului Eufrat - să nu mai existe trupe YPG în partea de vest a râului Eufrat.

Vicepreşedintele american, Joe Biden, a afirmat miercuri la Ankara că Washingtonul le-a spus în mod clar forţelor kurde siriene că, pentru a-şi menţine sprijinul din partea SUA, trebuie să se retragă pe malul de est al fluviului Eufrat după ce au preluat controlul oraşului sirian Manbij, relatează Reuters şi DPA.

Citeşte şi: HAOS în Turcia: După Hakan Sukur, Erdogan cere arestarea a încă 3 fotbaliști celebri de la Galata

content-image

''Nu pot şi nu vor primi, în niciun fel de circumstanţe, sprijin american dacă nu-şi respectă angajamentul'', a declarat Biden, precizând că SUA nu vor accepta o entitate kurdă la graniţa cu Turcia.

Un oficial turc, citat de Reuters, a afirmat că Turcia îşi va continua operaţiunile în Siria până când vor fi neutralizate ameninţările iminente la adresa securităţii sale naţionale. 

Armata turcă a lansat în noaptea de marţi spre miercuri o operaţiune fără precedent în Siria, unde a trimis tancuri şi avioane de luptă pentru a-i ajuta pe rebeli să-i alunge pe jihadişti din Jarablus. Este prima dată de la crearea, în iunie 2014, a ''califatului'' său, ce regrupează teritorii sub controlul său în Siria şi Irakul vecin, când SI opune o rezistenţă atât de mică faţă de o ofensivă ce vizează recucerirea unei regiuni aflate sub controlul său.

Potrivit geografului francez Fabrice Balanche, expert pe probleme privind Siria, Jarablus are 30.000 de locuitori, dintre care jumătate persoane strămutate. Populaţia este în principal arabă, având înainte de sosirea Statului Islamic, în ianuarie 2014, minorităţi turkmenă şi kurdă.

Ankara a indicat că se aşteaptă ca luptătorii kurzi sirieni să se retragă pe malul de est al Eufratului după victoria de la Manbij, obţinută de către Forţele Democrate din Siria (SDF), o alianţă de combatanţi kurzi şi arabi, susţinută SUA. Turcia consideră forţele kurde siriene YPG (Unităţile de apărare ale poporului kurd) ca fiind ostile. 

Washingtonul susţine YPG în lupta împotriva Statului Islamic în Siria, politică ce a atras critici din partea Turciei, care îi consideră pe combatanţii YPG drept o prelungire a Partidului Muncitorilor din Kurdistan (PKK, interzis), ce a declanşat o mişcare de insurgenţă în urmă cu trei decenii în sud-estul Turciei cu populaţie majoritar kurdă. 

În cadrul conferinţei de presă comune cu Biden, premierul turc, Binali Yildirim, a afirmat că Turcia nu va accepta crearea unei entităţi kurde în interiorul Siriei şi că trebuie menţinută integritatea teritorială a ţării şi găsită o soluţie comună pentru încetarea crizei siriene.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.