DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

RĂSTURNARE de situație: IMUNIZAREA cu două doze Pfizer ar putea să nu fie suficientă

informatia.net
semnul intrebarii

Compania farmaceutică Pfizer a anunţat joi că studiază posibilitatea administrării unei a treia doze de vaccin anti-COVID-19 persoanelor care au fost deja vaccinate cu ambele doze, pentru a încerca astfel să întărească protecţia organismului împotriva noilor variante mai agresive de coronavirus, relatează EFE.

Directorul executiv al companiei, Albert Bourla, a declarat pentru postul NBC că, prin această a treia doză, răspunsul imun generat de anticorpi ar putea fi de 10-20 de ori mai puternic.

Acest nou studiu vizează două grupe de vârste, voluntari între 65 şi 85 de ani, şi o altă categorie de persoane, cu vârste între 18 şi 55 de ani, care vor fi alese din grupul care deja a participat la primele teste desfăşurate de Pfizer în cooperare cu BioNTech.

Citește și: ULTIMĂ ORĂ Directorul Metrorex DEMISIONEAZĂ din funcție, după scandalurile cu Cătălin Drulă

Testele companiei au început în mai 2020 şi au constat în injectarea a două doze de vaccin la un interval de trei săptămâni.

Cea de-a treia doză va fi injectată la un an după administrarea primei doze, în luna mai din acest an.

Studiul se alătură testelor pe care Pfizer le-a început deja cu o versiune modificată a vaccinului său împotriva variantei sud-africane.

Albert Bourla a declarat că, aşa cum se procedează în mod regulat în cazul vaccinului antigripal, oamenii trebuie să se vaccineze şi împotriva COVID-19. "În fiecare an trebuie să ne aplicăm doza de vaccin, pentru a fi protejaţi împotriva COVID-19", a reiterat el.

Potrivit unui studiu publicat pe 18 februarie de revista New England Journal of Medicine (NEJM), vaccinul anti-COVID-19 dezvoltat de compania Pfizer are o reacţie diminuată împotriva variantei sud-africane de coronavirus, cunoscută sub numele de B.1.351, însă, chiar şi aşa, pare suficient de puternic pentru a neutraliza virusul.

Totuşi, o echipă de cercetători de la Şcoala de medicină a Universităţii din Texas, Galveston, care a realizat studiul, a avertizat împotriva unor limitări precum "lipsa unei examinări sistematice a mutaţiilor individuale şi potenţialul acestor mutaţii de a altera efectul neutralizator".

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.