Răsturnare de situație în cazul proiectului PNL privind pensiile militarilor. PSD anunță că îl votează: Singurii care sabotează situația sunt chiar liberalii

Autor: Alice Draghici

Publicat: 09-10-2024

Actualizat: 09-10-2024

Article thumbnail

Sursă foto: Sursa FOTO: Antena 3 CNN

După ce luni, PNL anunța că PSD le blochează propunerea legislativă privind modul în care se face actualizarea cuantumului pensiilor militare de stat, din moment ce au blocat calendarul de adoptare dorit de liberali, situația ia o turnură nouă:  PSD anunță că va vota în Parlament modificările legislative care rezolvă solicitările pensionarilor militari.

Totodată, PSD solicită PNL să înceteze să mai folosească această categorie de pensionari în scop electoral. „Nu le blochează nimeni proiectele de lege”.

„Singurii care sabotează rezolvarea situației sunt chiar liberalii, care s-au încurcat în inițiativele depuse în Parlament, pe această temă.

Încă din luna aprilie, reprezentantul PNL care conduce Comisia de buget-finanțe din Camera Deputaților ține la sertar un amendament privind actualizarea pensiilor militare prin raportare la soldele de grad sau la salariile cadrelor aflate în activitate (PL-x nr. 262/2024 Lege pentru aprobarea OUG 26/2024). Fără nicio o explicație, luni de zile, reprezentantul PNL a refuzat să trimită acest amendament la Plen, pentru votul final”, anunță PSD într-un comunicat de presă.

Este un demers electoral pur, acuză social-democrații

PSD le cere liberalilor să „nu-și mai bată joc de pensionarii militari”.

„Pe de altă parte, într-un demers pur electoral, la începutul lunii septembrie, PNL a depus o altă inițiativă în Parlament cu un conținut similar, cu singurul scop ca semnăturile PNL să fie pe actul normativ care rezolvă problemele pensionarilor militari (Pl-x nr. 540/2024 pentru modificarea Legii 223/2015).

Însă tot PNL și-a blocat propria inițiativă, după ce președintele PNL, Nicolae Ciucă, a agreat în Coaliție realizarea unui alt proiect de lege, cu același obiect, care să fie semnat de liderii celor două partide aflate la guvernare.

Prin urmare, domnule Ciucă și stimați liberali, nu vă mai bateți joc de pensionarii militari! Dați drumul propunerilor legislative pentru a primi votul final! PSD va vota pentru actualizarea pensiilor militare”, arată social-democrații.

Citește și: Social-democrații se răzbună pe PNL după valul de atacuri asupra lui Marcel Ciolacu și le blochează un proiect de lege important (surse)/ Andronache confirmă

 

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri