Rasturnare de situatie in divortul lui Boureanu. Nu scapa de Pelinel

Autor: Maria Ciubotaru, Redactor

Publicat: 03-05-2014

Actualizat: 03-05-2014

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro



Pentru că din căsnicia lor de şapte ani nu rămăsese mai nimic, Cristian Boureanu s-a decis, la începutul lunii aprilie, după ce a aşteptat-o în zadar pe Pelinel să revină din America, să depună actele de divorţ.
Şi-a anunţat consoarta telefonic de intenţia sa, a postat un anunţ în acest sens pe un site de socializare, aşa cum se practică acum, şi a depus la Judecătoria sectorului 6 o cerere standard. Soluţia a venit chiar la primul termen, ieri, de care Boureanu uitase cu desăvârşire. Când tot românul petrecea sărbătoarea muncii la grătar, completul de judecată i-a anulat cererea de divorţ politicianului pentru că el sau avocata sa a uitat să depună alte câteva acte la dosar, scrie
libertatea.ro

I s-a mai oferit totuşi un termen de alte 15 zile pentru a relua procedura, în cazul în care îşi menţine solicitarea. Cristian Boureanu s-a arătat consternat de soluţie, după ce a aflat rezultatul de la reporterii Libertăţii: “Nu ştiu despre ce este vorba, eu nici nu ştiam că azi lucrează tribunalul (n.r.- ieri). Avocata mea se ocupă de divorţ. Eu nu sunt omul care să mă răzgândesc. Am luat o hotărâre şi o voi respecta. Bineînţeles că voi divorţa. Chiar acum o s-o sun pe avocata mea să o întreb ce se întâmplă. Nu vreau să mai dau declaraţii despre acest subiect. Eu sunt un om care îşi respectă cuvântul şi deciziile luate. Nu e cale să mă răzgândesc”, ne-a declarat Boureanu.
Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri