Rata şomajului în Bulgaria s-a situat la 4,9% în primul trimestru din acest an

Autor: Anca-Adriana Huza

Publicat: 19-05-2022

Actualizat: 19-05-2022

Article thumbnail

Sursă foto: Linkedin

Rata şomajului în Bulgaria s-a situat la 4,9% în primul trimestru din 2022, în scădere cu 1,4 puncte procentuale faţă de perioada similară din 2021, potrivit datelor publicate joi de Institutul Naţional de Statistică.

În primul trimestru din 2022, numărul şomerilor s-a situat la 158.700, din care 84.300 (53,1%) bărbaţi şi 74.400 (46,9%) femei. Comparativ cu primul trimestru din 2021, numărul şomerilor a scăzut cu 45.300 (22,2%).

Rata activităţii la persoanele cu vârsta cuprinsă între 15 - 64 ani s-a situat la 72%, cu 0,6 puncte procentuale mai ridicată faţă de perioada similară din 2021, potrivit Agerpres.ro.

Rata angajării la persoanele cu vârsta cuprinsă între 15 - 64 ani a urcat cu 1,5 puncte procentuale faţă de primul trimestru din 2021 şi s-a situat la 68,4%.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri