Război în Ucraina - Rusia anunță reluarea negocierilor

Autor: George Traicu

Publicat: 17-03-2022

Actualizat: 17-03-2022

Article thumbnail

Sursă foto: stiri.md

Ministerul de Externe din Rusia anunță joi că negocierile cu ucrainenii au fost reluate. Părțile discută prin intermediul legăturii video, notează mediafax.

Negocierile pentru pace au fost reluate, a spus ministerul rus. Discuțiile continuă prin rețeaua video, iar părțile analizează aspecte politice, militare și umanitare.

Negocierile au fost reluate la o zi după ce ministrul de externe Sergei Lavrov a spus că neutralitatea Ucrainei a fost un subiect „discutat serios”.

Demnitarul rus a mai spus că „sunt câteva formulări asupra cărora, din punctul meu de vedere, suntem aproape să ne înțelegem”.

Și Kremlinul a spus că ideea demilitarizării Ucrainei ca Austria ar putea fi un compromis care să aducă războiul mai aproape de final.

Austria are armată proprie, dar este obligată să-și păstreze statutul de neutralitate impus printr-un tratat și prin constituție. Austria nu poate intra în alianțe militare și nu poate accepta baze militare străine pe teritoriul propriu.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri