Volodimir Zelenski a anunțat că forțele ruse au atacat instalațiile energetice și infrastructura civilă cu peste 300 de drone și 37 de rachete. „Noaptea trecută au fost lansate atacuri împotriva poporului nostru, a sectorului nostru energetic și a infrastructurii noastre civile. Rusia a lansat peste 300 de drone de atac și 37 de rachete, un număr semnificativ dintre ele balistice. Infrastructura din regiunile Vinița, Sumi și Poltava a fost atacată”, a spus Zelenski.
STIRIPESURSE.RO vă prezintă mai jos, în format „live text”, principalele știri legate de războiul din Ucraina
UPDATE 17 octombrie, ora 02.40 Convorbire telefonică între Trump și Putin programată cu o zi înainte de vizita lui Zelenski la Casa Albă
Președintele american Donald Trump va purta joi o convorbire telefonică cu liderul de la Kremlin, Vladimir Putin, la o zi înainte de întâlnirea programată cu președintele ucrainean Volodimir Zelenski.
Surse apropiate subiectului au declarat pentru Axios că discuția dintre Trump și Putin va viza evoluțiile războiului din Ucraina și posibile perspective de negociere. Detalii suplimentare privind conținutul convorbirii nu au fost făcute publice, scrie Investing.
Comentează