Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Război în Yemen: Ministrul afacerilor externe al Libanului cheamă Arabia Saudită la dialog

trtworld.com
Yemen

Ministrul afacerilor externe al Libanului, Abdallah Bou Habib, a chemat luni Arabia Saudită la "dialog", pentru a depăşi grava criză diplomatică generată de afirmaţiile unui ministru libanez care a criticat intervenţia militară a regatului saudit în Yemen, informează AFP.

"Vrem relaţii mai bune cu Arabia Saudită. Însă problemele între ţări frăţeşti sau prietene nu pot fi rezolvate decât prin dialog şi contacte, nu impunând" puncte de vedere, a declarat şeful diplomaţiei libaneze. "Libanul cheamă Arabia Saudită la dialog, pentru a depăşi toate problemele în suspensie, nu doar ultimul incident, pentru ca această criză să nu se mai repete", a subliniat Bou Habib.

Ministrul libanez al informaţiei, George Kordahi, ale cărui afirmaţii critice cu privire la intervenţia militară a Arabiei Saudite în Yemen au provocat criza, a refuzat să demisioneze.

Arabia Saudită, care şi-a rechemat ambasadorul de la Beirut, fiind imitată apoi de mai multe ţări din Golf, şi care a cerut plecarea ambasadorului libanez de la Riad, a apreciat duminică drept "inutil" să se mai discute cu Libanul, atât timp cât el este "dominat" de Hezbollah.

Actor important al politicii libaneze, puternica mişcare Hezbollah este înarmată şi finanţată de Iranul şiit, marele rival regional al Arabiei Saudite sunite, potrivit Agerpres.ro.

Relaţiile dintre Liban şi Arabia Saudită erau deja tensionate în ultimii ani, regatul saudit reproşându-i Beirutului că nu ţine în frâu Hezbollah, pe care o acuză că îi susţine pe rebelii houthi în Yemen.

O coaliţie militară condusă de Arabia Saudită intervine din 2015 în războiul din Yemen, pentru a ajuta puterea în faţa rebelilor houthi.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.