Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Război TOTAL între ANAF și transportatori: Agenția Națională de Administrare Fiscală se apără și spune că acționează în interesul legii

Economica.net
ANAF

Transportatorii sunt nemulţumiţi de controalele derulate de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală în ceea ce priveşte diurna. „A fost dovedit de noi cu ocazia grupurilor de lucru la care am participat, acolo unde confirmarea faptului că nu este nevoie de niciun fel de modificare legislativă şi legislaţia e clară, însă e interpretată abuziv, a venit după primele patru întâlniri. Suntem în situaţia în care, în faţa unui abuz, nu poţi să ai altă reacţie decât să te manifeşti”, a precizat zilele trecute Augustin Hagiu, preşedintele Federaţiei Operatorilor Români de Transport (mai multe despre nemulțumirea transportatorilor aici). De cealaltă parte, ANAF susține că acționează cu bună credință.

ANAF: „În data de 24.03.2021 a avut loc, la sediul Ministerului Finanțelor, o întâlnire între asociațiile patronale ale transportatorilor cu domnul ministru Alexandru Nazare și conducerea ANAF, subiectul acesteia fiind problematica privind tratamentul fiscal al diurnelor acordate în cazul detașărilor transnaționale, problematică generată de reîncadrarea acestora ca venituri de natură salarială, cu consecința stabilirii de sume suplimentare privind impozitul pe venit și contribuții sociale, în cadrul unor inspecții fiscale efectuate de organele de control fiscal din cadrul ANAF.

Prin Ordinul comun al Ministerului Finanțelor și Ministerului Muncii și Protecției Sociale nr. 535/ 428/06.05.2021 a fost constituit grupul de lucru comun și a problematicii generate de reîncadrarea diurnelor/indemnizațiilor de detașare/delegare ca venit de natură salarială, propuneri care să vizeze atât perioadele anterioare cât și modul de abordare în viitor, propunerile formulate putând viza inclusiv modificări legislative.

În virtutea rolului activ, pe parcursul celor cinci întâlniri ale grupului de lucru, Ministerul Finanțelor și ANAF au luat act de solicitările asociațiilor profesionale din domeniul transportului rutier de mărfuri, acestea fiind analizate în prezent, în mod obiectiv, din dorința de a consolida o relație corectă între mediul de afaceri și organele fiscale.

În exercitarea atribuțiilor și atingerea obiectivelor strategice, ANAF respectă prevederile legale în vigoare și acționează, permanent, cu bună credință, respectând drepturile contribuabilului în fiecare procedură de administrare a creanțelor fiscale”, au precizat reprezentanții ANAF.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.