RĂZBOI TOTAL între Traian Băsescu şi PSD! Mesaj incredibil al fostului preşedinte: 'Nu ratează nicio ocazie să mă altoiască! S-au băgat între ei în puşcărie'

Autor: Cornel Dumitrescu

Publicat: 09-02-2018

Actualizat: 09-02-2018

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Războiul total dintre Traian Băsescu şi cei din PSD pare fără sfârşit. Actualul senator PMP nu ratează nicio ocazie să-i atace pe social-democraţi. De această dată, Băsescu face afirmaţii extrem de grave la adresa lui Liviu Dragnea. Băsescu spune că Dragnea dicta mai multe condamnări de oameni politici alături de Laura Codruţa Kovesi. Şi asta nu e tot. Nici Adrian Năstase nu a scăpat de vorbele grele ale lui Băsescu.

Citește și: Surpriză de proporţii: Andra şi Delia vor fi invidioase – ea e cea mai bogată cântăreaţă din România

"PSD nu ratează nicio ocazie să mă altoiască. Ei au făcut raport cu flota. Se iau ei de cei din aşa zisul stat paralel, dar tot la mine ajung. Dragnea îi mângâia ghipsul lui Kovesi şi spuneau pe cine mai arestează. Urlau şi urlă că Băsescu l-a băgat în puşcărie pe Năstase. Nu, băiatule, te-a băgat în puşcărie doamna aceea plinuţă, Sergiu Sechelariu, consulul de la Beijing! Ei s-au băgat între ei în puşcărie. Acum, Ponta luptă împotriva lui Dragnea. Fără discuţie, în declaraţia de martor Ponta l-a denunţat pe Dragnea", a tunat Băsescu în direct la România TV.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri