DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Război total pentru şefia USR. Candidat: Barna 'nu reprezintă interesele oamenilor cinstiţi'/ 'Mergeți la PLUS. Și luați-l și pe Dan Barna cu voi'

alianta 2020 usr plus

Vișinel Balan, tânărul despre care presa internațională a făcut cele mai multe documentare și anchete jurnalistice cu privire la viața copiilor abandonați în centrele de copii, este contracandidatul lui Dan Barna la șefia USR. Într-un mesaj publicat pe grupul de discuţii al USR, Vişinel Balan, membru USR Giurgiu, critică în termeni duri conducerea partidului, alianţa cu PLUS.

Mesajul intern al lui Vişinel Balan:

"Am văzut cum un grup de tineri, altădată frumoși (Drulă, Barna, Ghinea), reprezentanți în BN, au lăsat în plata Domnului spiritul democrației participative și au acționat ca niște baroni de BN. Au îngenunchiat partidul. Sper eu, nu pentru mult timp.

3 iulie e ziua neagră a USR-ului. Dar și a iluminării. Ziua în care mi-am dat seama că trebuie să fac ceva. Fie demonstrez că drumul ales de acești oameni e unul greșit sau plec eu. Candidatura mea e pentru a readuce partidul pe linia asumată: o altfel de politică.

Președintele lor (nu-i al meu) Barna, a demonstrat că:

a) reprezintă interesele unui grup (sper ca noul Birou Național să fie unul aerisit) ce a pus valorile partidului între paranteze;

b) a negociat transformarea USR în remorca unui nume;

c) a tranzacționat munca de trei ani a tuturor membrilor USR pentru ” interese superioare ” și ” așteptări ale publicului ” pe care nu le cunoaștem dar știm cum îl cheamă.

3 august, o altă zi neagră pentru USR. Când Comitetul Politic (CP) devine doar un instrument de simulare a democrației . Dar NU! Nu putem accepta ca USR-ul să devină sinonim cu compromisul politic și moral. NU putem accepta un lider care ne bagă pe gât o alianță politică cu un partener care ne răsucește mâna la spate până când zicem DA, care știe de dinainte ce o să votăm noi – și am votat până când a ieșit ce a prezis Dacian Cioloș! Cum să te aliezi cu cineva și să ai încredere în buna lui credință când își anunță candidatul la primăria București ÎNAINTE de a discuta cu tine? Păi hai să desființăm organizația USR București sau să-I facem sclavii politici ai domnului Voiculescu. Căci ”nu poate fi vorba de târguieli pe anumite nume și locuri pe listă ”. Am încheiat citatul din aliatul nostru politic.

Cum să ne târguim noi 14 ore în dezbateri despre principiile USR, despre democrația din partid, și despre ce mai rămâne din ele după ce semnăm alianța, când aliatul nostru a bătut din palme și domnul Barna a pocnit din călcâie?

Eu nu pot accepta să transformăm USR-ul în motorul care trage la căruța politică a domnului Ciolos. Nu ne-am învățat minte din alegerile europarlamentare, unde USR-ul și-a ales și votat candidații doar pentru a face loc pe liste – paritar – unor nume parașutate de niciunde, dar despre care ni s-a spus – și noi am crezut! – că au fost aleși votați și validați în mai puțin de 48 de ore?

Atuu-ul enorm al USR-ului este că TRĂIEȘTE, e un partid viu, un partid care a crescut se jos în sus prin strădania și munca a mii și mii de oameni. Dacă mâine domnul Barna sau oricare alt ne-nume politic nu mai e președintele USR, partidul acesta merge mai departe. Dacă maine domnul Ciolos nu mai e PLUS, PLUS nu mai e nimic. E PP-DD, e UNPR, e PMP. Dispare care orice fantasmă politică creată de niciunde, înregistrată la tribunal pe numele altcuiva și care pare să aibă aprobate dinainte toate rezoluțiile ce nu au fost încă votate.

Iubiți colegi, dragi prieteni și apropiați, vă rog să nu dați partidul pe mâna unui om care a demonstrat că nu reprezintă interesele oamenilor cinstiți, muncitori și luptători pentru a FACE USR BINE. Nu sunteți destul de maturi să vă asumați schimbarea? Vă e teamă de ei? Atunci ai greșit partidul. Mergeți la PLUS. Și luați-l și pe Dan Barna cu voi. Democrația internă este sacrificată de acest grup de tineri frumoși și liberi de principii, cu clare simptome de oportunism. Aceste acțiuni și fițe de vedete politice au o singură consecință: DISTRUGEREA USR-ului așa cum a apărut și a crescut el.

Ceea ce este însă înspăimântător este că negocierile – impropriu numite negocieri, căci Dacian a decis și noi am votat – au demonstrat că lui Dan Barna îi place mai mult cum e în PLUS decât cum e în USR, că odată ajuns la vârf, tentația puterii e mare. De ce să mai ții seama de principii și de proceduri interne când poți, foarte bine, să creezi o structură care să-ți permanentizeze puterea, căci înloc să dezbați cu 15.000 de membri și să trebuiască să ții cont de opiniile lor, mai bine – nu e așa? – cazi la pace cu 30 de tovarăși care și ei au, în mare, cam același interes. Căci, nu-i așa, nu mai #unițisalvăm , ci facem politică. Iar politica mare înseamnă arta compromisurilor. A compromisurilor și a compromiterii unui partid.

Tentația lui Dan Barna de a transforma USR după chipul și asemănarea PLUS e mare . Căci PLUS e un partid comod: ”șeful zice, șeful votează, pupat Piața Independenței”. Dar noi – USR- nu suntem o armată de paradă, care este bună doar de bătut pas de defilare în fața șefilor. Noi suntem oameni ai cetății care ne-am luptat pentru Roșia Montană, pentru justiție și nu ne-am dus în Piața Victoriei doar să ne facem selfie-uri. Ne-am luptat pentru educație, pentru sănătate, pentru cultură – pentru trecutul și viitorul acestei țări. Am luptat pentru o administrație locală transparentă și corectă.

De ce nu vrea PLUS fuziune? Pentru că atunci am vedea și ce este și cine este în spatele scenei! Am vedea că împăratul este gol, că dincolo de un nume nu mai e nimic.

Noi, oamenii cinstiți, ne-am asumat să FACEM USR BINE pentru că ne dorim să FACEM ROMÂNIA BINE și de aceea suntem în USR.

Cei care ați comis fapte de natură să prejudicieze imaginea USR (cazul Giurgiu – conflict de interese) aveți în mine cel mai mare inamic. Noi nu am strâns un million de semnături #fărăpenali ca să protejăm conflictul de interese și mișculațiuni financiare la noi în partid.

Cei care ați fost complici și i-ați protejat pe cei care comiteau fapte de natură să pună în pericol imaginea, valorile și munca celorlalți membri USR aveți în mine cel mai mare inamic. Vă rog să părăsiți azi USR-ul. USR-ul se face BINE doar dacă plecați.

Ce vreau eu, în schimb? Vreau să obținem 30% din voturi în primul tur la alegerile prezidențiale, vreau să obținem 30% din voturi la alegerile locale de anul viitor și 30% la parlamentare. Singuri sau în alianță ELECTORALĂ cu PLUS (Doar în condițiile noastre)."

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.