Unii politicieni francezi sunt susținătorii aprigi ai separatiștilor armeni din Karabakh, care se află sub controlul Rusiei și care se opun în mod constant încheierii păcii cu Azerbaidjan. În timp ce Europa consolidată ajută la normalizarea relațiilor dintre Baku și Erevan, francezii îi împing către un alt război.
Instigatorii
În ultima lună, anumiți reprezentanți ai Establishmentului francez, cunoscuți pentru retorica lor pro-armeană, au început să solicite în mod activ comunității internaționale să impună sancțiuni împotriva Azerbaidjanului. Această inițiativă a fost făcută de vicepreședintele partidului Republicanilor, Valerie Boyer, șeful senatorilor din acest partid, Bruno Retailleau, și europarlamentarul francez, Nathalie Loiseau. A urmat un apel din 27 iulie al socialiștilor, comuniștilor și ecologistilor din Franța către președintele Macron pentru a impune sancțiuni împotriva Azerbaidjanului.
Retorica unui număr de politicieni francezi, care provoacă creșterea sentimentelor revanșiste în Armenia, creează condițiile prealabile pentru escaladarea în regiune care ar putea ajunge chiar și la cel de-al treilea război din Karabakh. Specialistul britanic cu autoritate în Caucaz, autor al unei cărți despre conflictul din Karabakh „Grădina Neagră”, Thomas de Waal este de părerea că războiul este inevitabil.
Asemenea acțiuni ale unui număr de politicieni francezi contrazic în totalitate retorica UE, care își dorește să înlocuiască sursele de aprovizionare cu energie ale Rusiei pe cele din Azerbaidjan.
Deocuparea
Karabakh este o enclavă separatistă pe teritoriul Azerbaidjanului. Conform dreptului internațional toate țările membru ale ONU recunosc acest teritoriu ca parte a Azerbaidjanului, dar controlate de separatiștii pro-Kremlin, susținuți și de Armenia. După prăbușirea Uniunii Sovietice, Kremlinul a creat cvasi-state nerecunoscute asemănătoare Karabahului în Moldova (așa-numita Republică Moldova Transnistreană sau Transnistria), în Georgia (Osetia de Sud) și în estul Ucrainei – așa numita Republica Populară Donețk (RPD) și Republica Populară Lugansk (LPR), ocupate de Rusia în 2022.
În 2020, Azerbaidjanul, în timpul războiului cu Armenia, a recăpătat controlul asupra unei părți a regiunii Karabakh, dar trupele ruse din misiunea de menținere a păcii au fost staționate temporar pe teritoriul care a rămas sub ocupație de separatiștii pro-armeni. Pentru a-și menține pozițiile și influența în Caucazul de Sud, Kremlinul împiedică încheierea unui tratat de pace dintre Baku și Erevan.
Politica de destabilizare a Kremlinului
Într-un articol publicat în luna mai pe portalul românesc Digi, se menționează că Azerbaidjanul „a devenit una dintre principalele țări care por să înlocuiască resursele energetice rusești pe piața europeană”.
În același timp, publicația poloneză Salon 24 scria: „Livrările de gaz din Azerbaidjan către UE au ajuns în 2022 la 12 miliarde de metri cubi, iar Baku intenționează să dubleze această cifră până în 2027... Prezența unei astfel de infrastructuri este crucială pentru politica independentă în domeniul energetic a Baku și este în interesul UE”.
Cu toate acestea, discrepanța dintre linia generală a Bruxelles-ului și cea a Parisului față de politica Caucazului de Sud se manifestă nu numai în aceasta. Unii politicieni francezi îi susțin activ pe separatiștii armeni supravegheați de Rusia din Karabakh, care se opun în mod constant încheierii păcii cu Azerbaidjan. În timp ce o Europă unită ajută la normalizarea relațiilor dintre Baku și Erevan, francezii îi împing către un alt război.
Despre acest lucru au avertizat mai multe surse de media din Europa, încă în luna iulie:
* 1 iulie 2023, principala publicație lituaniană Alfa: „Politica Macron față de Caucazul de Sud nu coincide nici pe deplin cu politica externă a Uniunii Europene, al cărei scop este stabilirea păcii între Armenia și Azerbaidjan.”
* 2 iulie 2023, unul dintre cele mai mari portaluri de știri din România, stiripesurse, scria: Președintele Franței a recunoscut că poziția sa nu este împărtășită de restul Europei: „Îmi voi continua eforturile, chiar dacă sunt aproape singurul din familia internațională care are o astfel de agendă”.
* 5 iulie 2023, ediția bulgară Fakti: „Președintele francez Emmanuel Macron susține public separatismul pro-rus din Caucazul de Sud, în Karabakh, ocupat de un grup loial Kremlinului”.
* 6 iulie 2023, publicația din Letonia La.lv: „Kremlinul are încă aliați influenți în Occident care susțin separatismul în statele post-sovietice, ale căror politici contrazic poziția Uniunii Europene. Printre ei se numără și președintele francez Emmanuel Macron”.
* 5 iulie 2023 Site-ul de știri croat Direktno: „Politica lui Macron în Caucazul de Sud este complet contrară politicii externe a UE, care vizează stabilirea păcii între Armenia și Azerbaidjan”.
După încheierea celui de-al Doilea Război din Karabakh (noiembrie 2020), Azerbaidjan și Armenia s-au așezat de mai multe ori la masa de negocieri cu participarea personală a șefului Consiliului European, Charles Michel. La 17 mai, prim-ministrul Armeniei Nikol Pashinyan a recunoscut deja în mod public Karabakh ca fiind teritoriul Azerbaidjanului. Drept urmare, pe 24 iulie, președintele Azerbaidjanului Heydar Aliyev a declarat că încheierea unui tratat de pace este planificată până la sfârșitul anului 2023. Dar, încurajați de elementele cele mai radicale din diaspora armeană și de politicienii francezi, revanșiștii din Erevan au făcut presiune asupra lui Pashinyan, și cel din urmă a dat înapoi.
Erevanul și Parisul sunt aliați ai Moscovei
Până la sfârșitul lunii iulie, începutul lunii august, Armenia și Franța au lansat o campanie media internațională de amploare pentru a demoniza Azerbaidjanul. Dar presiunea propagandistică, ultimatumurile și apelurile la sancțiuni au dus doar la întreruperea procesului de negociere. Cu această ocazie, pe 19 iunie, publicația din România a Newsweek a avertizat: „Simțind sprijinul militar și politic tot mai mare al Parisului, ei (revanșiștii armeni) pun o presiune din ce în ce mai mare asupra guvernului. Drept urmare, Pashinyan pare din ce în ce mai ezitant în privința unui acord de pace cu Baku”. Publicația din Muntenegru, Portalanalitika, a continuat: „Parisul oficial subminează eforturile Washingtonului și Bruxelles-ului de a rezolva conflictul armeano-azerbaidjan”.
Încurajarea de către politicienii francezi a separatiștilor din Karabakh și a revanșiștilor din Erevan amintește de situația de dinainte de războiul din Ucraina, când Putin i-a susținut în mod demonstrativ pe separatiștii din Donbas. Scopul pe care Kremlinul îl urmărește din 2014 este acum evident: începerea unui război la scară largă, care a ucis deja o jumătate de milion de oameni. Paralela dintre politica rusă și activitatea actuală a francezilor a fost remarcată pe 19 mai de publicația analitică din Londra EuToday: „Nu este profitabil pentru Franța, ca Rusia, să rezolve conflictul armeano-azerbaidjan. Acest lucru le servește drept pretext pentru a-și menține și crește influența în Caucazul de Sud.”
Amenințare de război
Amenințarea unui nou război în Caucazul de Sud, o regiune importantă din punct de vedere strategic pentru înlocuirea resurselor energetice rusești, este absolut inacceptabilă pentru UE. În cazul izbucnirii ostilităților la scară largă, livrările din Azerbaidjan vor fi oprite.
Pe fondul crizei migrației refugiaților ucraineni, al iernii care se apropie și al tensiunii politice din Europa, amenințarea de a pierde Baku ca partener energetic ar putea duce UE la un colaps energetic. În plus, Europa se va confrunta cu consecințele unui alt război la mică distanță de propriile granițe: noi fluxuri de refugiați, o nouă creștere a inflației și o escaladare și mai mare a confruntării geopolitice. Este evident și faptul că Rusia și Iranul vor să profite de războiul din Caucaz. Acest lucru va fi foarte benefic pentru Putin, deoarece, ca urmare a consecințelor unui alt război, va fi mult mai dificil pentru Uniunea Europeană să mențină volumele actuale de asistență pentru Ucraina.
Dar dacă francezii continuă să încurajeze separatiștii pro-ruși în Karabakh, escaladarea în regiune va deveni inevitabilă. Dacă ne conducem de analiza lui Thomas de Waal, războiul ar putea începe chiar înainte de alegerile prezidențiale din SUA, din anul 2024. Revanșiștii armeni, susținuți de francezi, sunt categoric împotriva încheierii păcii cu Baku și cer autonomie pentru minoritatea armeană din Karabakh. Azerbaidjanul nu intenționează să facă concesii în această problemă, sub presiunea revanșiștilor din Erevan, și îi invită pe armenii din Karabakh să aleagă singuri: să accepte integrarea deplină în societatea azeră sau să părăsească acest teritoriu.
La 31 august, despre aceasta a menționat și Carnegie Endowment for International Peace: „Aliyev trimite un semnal clar armenilor din Karabakh: trebuie să se împace cu integrarea deplină în sistemul de stat al Azerbaidjanului. Nu se discută despre autonomia teritorială; armenii trebuie să devină cetățeni obișnuiți azeri”.
În prezent, Baku, pledează pentru soluționarea pașnică a conflictului, cum a făcut-o și acum 30 de ani. Dar provocările din partea Armeniei și din enclava separatistă din Karabakh, susținute de francezi, fac aceste eforturi inutile. Potrivit celor patru rezoluții ale Consiliului de Securitate al ONU (nr. 822, 853, 874 și 884), Karabakh este parte integrantă a Azerbaidjanului. Luând în considerare aceste documente internaționale, Baku are tot dreptul să lanseze o operațiune de neutralizare a grupărilor armate separatiste de pe teritoriul său suveran. Și nu există nicio îndoială că, având sprijinul partenerilor strategici, Israel și Turcia, această operațiune va avea succes.
Igor CHALENKO, politolog ucrainean, șef al Centrului de analiză și strategii (Kiev)
Comentează