Premium
Războiul din Ucraina forțează NATO să-și îmbunătățească sistemul de transport al echipamentelor, transmite publicația Wall Street Journal.
În septembrie, când Franța a vrut să-și trimită tancurile Leclerc în România pentru a întări apărarea noastră, un alt aliat, Germania, nu a permis ca acestea să fie transportate pe autostrăzile sale. Greutatea platformelor de la bord de pe fiecare axă a depășit restricțiile de preempțiune de pe majoritatea drumurilor germane, au explicat oficialii germani, care au respins ruta propusă de Paris ca fiind inacceptabilă. În cele din urmă, Franța a trimis tancuri pe calea ferată, ceea ce a durat mai mult.
„Invazia rusă din Ucraina a scos la iveală slăbiciunile și neajunsurile tuturor armatelor europene: de la capabilități limitate de apărare aeriană la rezerve insuficiente de muniție și a devenit, de asemenea, o amintire dureroasă a unei probleme care i-a îngrijorat pe planificatorii NATO în ultimii ani, și anume dificultatea transportului de echipamente militare pe continent", scrie Wall Street Journal.
În timpul Războiului Rece, NATO era gata să lupte împotriva URSS, ceea ce înseamnă că nu numai că putea lansa obuze, ci și le putea livra trupelor. Țările aliate au desfășurat neobosit exerciții de luptă și logistică, folosind camioane, vagoane, avioane și nave care erau doar la dispoziția lor. După prăbușirea URSS, infrastructura europeană de sprijin s-a prăbușit și ea. Directorii de cartier și serviciile de transport civil au încetat să mai organizeze ședințe. Căile ferate din Europa de Vest au vândut material rulant destinat în caz de război. Guvernele au introdus reglementări care au restricționat circulația transfrontalieră a munițiilor, explozivilor și a altor materiale periculoase, mai arată analiza.
Extinderea NATO prin aderarea fostelor țări din Pactul de la Varșovia a complicat și mai mult situația. Pentru că nimeni nu știa ce drumuri și căi ferate ar fi mai bine să folosească în caz de criză. De ani de zile, nimeni nu a analizat poduri, tuneluri și treceri în noile țări NATO, pentru că nu a fost nevoie de ele. Orice amenințare la adresa siguranței din cauza lipsei autostrăzilor de mare capacitate părea foarte îndepărtată. Apoi Rusia a anexat Crimeea în 2014 și a declanșat și un război în estul Ucrainei. Spiritul de război a devenit din nou palpabil la granițele NATO. A devenit clar că Europa trebuie să stăpânească din nou competențele logistice deja uitate.
Generalul de armată american Ben Hodges, care a fost comandantul suprem al trupelor americane din Europa, a petrecut 4 ani încercând să sporească mobilitatea forțelor. El a subliniat că echipamentele militare ar trebui să se deplaseze în jurul spațiului Schengen la fel de ușor ca oamenii. În 2018, când generalul Hodges a demisionat, NATO a creat două noi structuri de comandă: una care se ocupă de logistica din Europa, iar cealaltă în livrările peste Oceanul Atlantic. UE, care evită participarea directă la bătălii, dar încearcă să-și ajute armatele să funcționeze mai eficient, a început, de asemenea, să acorde atenție mobilității militare. În cadrul UE, a fost lansat un proiect numit Agenția Europeană de Apărare, care este prezidat de Țările de Jos. Acum i s-au alăturat țări nato care nu sunt membre ale UE, în special Norvegia, Canada și Statele Unite. Având în vedere gravitatea problemei mobilității, UE a permis Regatului Unit să participe la proiect, în ciuda relației tensionate post-Brexit.
„Răspunsul rapid al țărilor NATO la invazia pe scară largă a Ucrainei de către Rusia în februarie a fost un memento puternic al gradului de muncă care mai este de depus. Înarmarea Kievului și consolidarea apărării țărilor NATO care sunt cele mai apropiate de Rusia, în special Polonia, Bulgaria și România, au necesitat un număr mare de scheme speciale pentru a eluda obstacolele birocratice și logistice", scrie publicația.
