Războiul din Ucraina schimbă strategia la Moscova - Anunțul făcut de Kremlin

Autor: Florin Pușcaș

Publicat: 14-11-2022

Actualizat: 14-11-2022

Article thumbnail

Sursă foto: Cristi Șelaru

Strategia politicii naționale de stat ar putea fi revizuită ținând cont de noile provocări și sarcini, inclusiv de intrarea de noi regiuni în componenţa țării, a declarat, luni, într-o conferință de presă, adjunctul șefului Administrației prezidențiale ruse, Magomedsalam Magomedov, potrivit TASS.

Acesta a amintit că strategia standard - ca document de planificare strategică - este actualizată la fiecare cinci ani.

"Acum nu a venit termenul, mai sunt doi ani. Dar situația se schimbă sub ochii noștri, foarte repede, și au loc schimbări serioase. Acest lucru este legat atât de operațiunea militară specială, cât și faptului că acum avem noi regiuni în componenţa Federației Ruse" - a subliniat reprezentantul Kremlinului.

Potrivit afirmaţiilor lui Magomedov, în noile regiuni este necesară, printre altele, "formarea unei identități civice rusești".

"Toate acestea necesită, probabil, o revizuire a strategiei, luând în considerare noile provocări, noile amenințări, precum și găsirea unor căi de rezolvare a acestora" - a subliniat Magomedov.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri