Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Războiul diplomatic se desfășoară în paralel cu războiul din Ucraina - Măsuri de retorsiune dure, anunțate de Kremlin împotriva Poloniei

TASS
Kremlin

Administraţia Vladimir Putin a anunţat, vineri după-amiază, expulzarea a 45 de diplomaţi polonezi, ca ripostă la o decizie similară a Guvernului de la Varşovia, în contextul tensiunilor generate de intervenţia militară rusă în Ucraina.

Ministerul de Externe de la Moscova l-a convocat vineri pe ambasadorul Poloniei, Krzysztof Kraevsky, pentru a-l înştiinţa că 45 de diplomaţi polonezi au fost declaraţi personae non gratae, informează agenţiile de presă Interfax şi Reuters. Diplomaţii expulzaţi sunt din cadrul Ambasadei Poloniei din Moscova, precum şi de la consulatele poloneze din Irkuţk, Kaliningrad şi Sankt-Petersburg.

Ministerul rus de Externe i-a explicat ambasadorului Poloniei că este vorba despre "o acţiune de protest faţă de expulzarea fără motiv" a 45 de diplomaţi ruşi din Polonia, în luna martie.

Guvernul Poloniei a decis pe 23 martie expulzarea a 45 de diplomaţi ruşi suspectaţi de activităţi de spionaj. Decizia Poloniei a fost luată în contextul tensiunilor dintre Occident şi Rusia din cauza invaziei militare ruse în Ucraina.

Numeroase ţări europene, inclusiv Germania, Franţa, Italia şi Spania, au expulzat aproximativ 250 de diplomaţi ruşi de la începerea invaziei militare ruse în Ucraina.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.