Războiul escaladează înainte de 9 Mai: Ucraina lovește în Rusia. Zelenski: 'Moscova a încălcat armistițiul de peste 1.800 de ori'

Article thumbnail

Sursă foto: pravda.com.ua

Treisprezece persoane au fost rănite în urma unor atacuri ucrainene care au lovit joi clădiri de locuinţe din oraşul rus Briansk, situat la aproximativ o sută de kilometri de graniţă, a anunţat guvernatorul local, Aleksandr Bogomaz.

Atacurile vin după acuzațiile Kievului privind încălcarea armistițiului

Aceste atacuri au loc după ce Ucraina a denunţat miercuri atacurile ruseşti asupra teritoriului său, în ciuda armistiţiului propus de Kiev, care a promis să răspundă „în mod simetric” la orice încălcare.

Moscova şi-a continuat miercuri atacurile în Ucraina, un semn al unui „refuz evident” al armistiţiului propus de Kiev, a acuzat preşedintele Volodimir Zelenski, la o zi după uciderea a aproape 30 de civili în atacuri ruseşti. 

Rusia nu a răspuns declaraţiei Kievului cu privire la un armistiţiu începând de miercuri de la ora 0.00, o contrapropunere formulată după ce Moscova a decretat în mod unilateral un armistiţiu la comemorările de la 9 Mai care marchează victoria sovietică împotriva Germaniei naziste în 1945.

„Este evident pentru orice persoană raţională că un război la scară mare şi uciderea zilnică a unor persoane constituie un moment foarte prost pentru «celebrări» publice”, a apreciat Zelenski, anunţând că Ucraina va răspunde reciproc acţiunilor Moscovei.

„Alegerea Rusiei este un refuz evident al unui armistiţiu şi salvării unor vieţi”, a denunat el pe reţele de socializare.

Zelenski acuză Moscova că a încălcat de peste 1.800 de ori armistițiul

El a anunţat că „până la ora (locală) 10.00 (şi ora României), armata rusă a comis 1.820 de încălcări ale regimului armistiţiului” prin „bombardament, încercări de salt, atacuri aeriene şi folosirea dronelor”.

Potrivit ministrului ucrainean de Externe Andrii Sîbiga, „108 drone şi trei rachete” au fost trase, în ”atacuri matinale la Kiev şi Zaporojie”, în nord-estul şi sudul Uceainei.

Google News
Explorează subiectul
București
Temperatură8°C
Noros
România
Vânt2km/h
Citește
mai multe
Articole Similare
Parteneri