Procurorii turci care efectuează o anchetă la Ministerul Justiţiei şi în interiorul armatei au ordonat marţi arestarea a 228 de persoane suspectate de legături cu reţeaua Gulen, despre care Ankara susţine că s-a aflat în spatele tentativei de puci din iulie 2016, informează Reuters, potrivit Agerpres.
În urma tentativei de lovitură de stat din 15 iulie 2016 în care au murit aproximativ 250 de oameni, autorităţile turce au declanşat o campanie contra presupuşilor susţinători ai clericului musulman Fethullah Gulen, care trăieşte într-un exil autoimpus în SUA.
În cea mai recentă etapă a acestei campanii, procurorii au dispus arestarea unui număr de 157 de persoane, printre care 101 de ofiţeri activi, în cadrul unei anchete efectuate în rândul forţelor armate turce. Operaţiunea a vizat iniţial provincia Izmir, din vestul ţării, iar ulterior s-a extins în alte 43 de provincii.
Separat, la Ankara au fost arestate 71 de persoane, dintre care 33 lucrau în Ministerul Justiţiei.
De la tentativa de puci din 2016, aproximativ 80.000 de oameni au fost întemniţaţi în Turcia în aşteptarea procesului, iar aproximativ 150.000 de funcţionari publici, militari şi alţi lucrători din sistemul administrativ au fost destituiţi sau suspendaţi din funcţii.
Aliaţii occidentali ai Turciei şi organizaţiile pentru drepturile omului au criticat amploarea acestei campanii lansate de autorităţile turce, în timp ce Ankara a susţinut că măsurile respective sunt un răspuns necesar la ameninţările pentru securitatea ţării.
Răzbunarea lui Erdogan continuă - Alte 228 de persoane au fost arestate pentru presupuse legături cu Fetullah Gulen
Explorează subiectul
București
8°C
Articole Similare

265
Semnal de alarmă global: China accelerează în secret cursa nucleară / Orașe șterse de pe hartă și domuri misterioase
265

10
Malaezia implementează o "politică de telemuncă" pentru economisirea energiei
10

1.666
VIDEO Marile întrebări la care Donald Trump NU a răspuns în discursul său victorios
1.666

1.834
VIDEO Castel la preț redus. Cu cât se vinde bijuteria construită în secolul al XII-lea
1.834

84
Emiratele Arabe Unite se pregătesc să ajute SUA să deschidă Strâmtoarea Ormuz
84

33
Un înalt diplomat rus promite sprijin continuu pentru Cuba în contextul crizei combustibililor
33

48
Federația Canadiană a Contribuabililor a cerut guvernului să elimine taxele pe combustibil
48

4.236
Efectele discursului lui Donald Trump - Ce se întâmplă cu bursele și prețul petrolului
4.236

36
Soluție pentru criza combustibililor în Australia: împrumuturi fără dobândă pentru companiile esențiale pentru a reduce presiunea costurilor carburanţilor
36

123
Cât este acum prețul mediu al benzinei în Statele Unite
123

62
Armata americană a declarat că a lovit peste 12.300 de ţinte în Iran - Anunțul făcut de CENTCOM
62

3.412
Vin vremuri grele pentru portofelele bogaților: Europa nu mai pune sub semnul întrebării taxarea averilor, ci modul în care va fi aplicată
3.412

766
Declarație liniștitoare din partea Gărzilor Revoluționare din Iran către Grecia
766
















Comentează